Skip to content
Politică

Angajații Metrorex, grevă de avertisment

Angajaţii care asigură mentenanţa la metrou vor fi miercuri, între orele 10.00 şi 12.00, în grevă de avertisment.

Acţiunea de protest nu va afecta circulaţia trenurilor, a declarat marţi preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi. Liderul sindical a spus că acţiunea de protest este a unui sindicat membru al USLM, respectiv a angajaţilor de la Alstom, cei care asigură mentenanţa la metrou.

Mai exact, este vorba de aproximativ 500 de membri de sindicat, nemulţumiţi de faptul că cei din conducerea societăţii Alstom nu au dat curs solicitării lor de a semna un nou Contract colectiv de muncă în care să fie prevăzută o majorare cu opt la sută a salariilor.

„Greva de avertisment, de două oră, nu are influenţă asupra circulaţiei trenurilor, dar poate deveni periculoasă dacă se ajunge la grevă generală, pentru că nu poţi scoate trenuri fără să le asiguri întreţinerea. Sperăm să nu se ajungă acolo, mai cu seamă că Alstom ia bani de la buget şi de la Metrorex şi nu ar avea motive să nu se înţeleagă. Contractul colectiv a expirat în urmă cu o lună, iar la renegociere s-a cerut majorarea salarială de opt la sută, dar administraţia nu le-a făcut nicio ofertă. A fost şi o conciliere cu Inspectoratul Teritorial de Muncă, nu au reuşit să ajungă la un compromis şi aşa s-a ajuns la greva de avertisment„, a mai spus liderul sindical, potrivit romaniatv.net.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *