Skip to content
Europa

Angajaţii Palatului Buckingham nu au plăcut-o pe Meghan Markle: Au existat divergenţe din cauza pretenţiilor

Un expert regal a făcut declaraţii în ceea ce priveşte motivele neînţelegerii dintre ducesa Meghan Markle (38 de ani), soţia prinţului Harry (35 de ani), şi angajaţii Palatului Buckingham.

Între Meghan Markle şi angajaţii Palatului Buckingham a avut loc o „ciocnire de culturi“, pentru că personalul nu a agreat trecutul în lumea celebrităţilor al ducesei şi lipsa de respect faţă de ierarhie, a afirmat un expert regal, potrivit Daily Mail.

Ducesa de Sussex, care acum locuieşte în California, împreună cu prinţul Harry şi fiul lor Archie, în vârstă de 11 luni, după ce cuplul a renunţat oficial la îndatoririle regale, aparent nu a reuşit să impresioneze angajaţii cu statutul de celebritate din trecutul ei.

Camilla Tominey, de la publicaţia The Telegraph, a sugerat că personalul Palatului era „mai puţin impresionat de calităţile care o făceau irezistibilă presei: strălucirea ei din showbiz, încrederea în sine şi obiceiurile feministe“.

Camilla, care a fost alături de familia regală cu mai bine de un deceniu înainte de sosirea lui Meghan, a susţinut că „cererile“ lui Harry şi ale lui Meghan nu au fost în consens cu angajaţii, scrie adevarul.ro.

Camilla a spus că a existat o „ciocnire a culturilor“ între ducesă, care descoperise faima în rolurile din producţiile americane înainte de a se căsători cu Harry, şi personalul regal, pentru că Meghan nu înţelegea multe tradiţii nescrise din monarhie.

Este asemănător cu Downton Abbey – există o ierarhie a personalului care se află la Palatul Buckingham de ani şi ani, pentru a servi regina şi ţara. Şi, prin urmare, au existat divergenţe în ceea ce  priveşte pretenţiile avute de Harry şi Meghan, în special de ducesă, la modul: «Ei bine, stai un minut, cine crezi că eşti?».

Harry şi Meghan s-au mutat în California la sfârşitul lunii trecute, după ce s-au retras oficial din viaţa regală pe 31 martie. Ducele găseşte viaţa „cam provocatoare“ în urma mutării sale în America de Nord, după cum a dezvăluit prietena sa, Jane Goodall.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *