Skip to content
Politică

Angel Tîlvăr, noul ministru al Apărării Naţionale. Politolog: „Este cea mai rezonabilă propunere care putea să fie făcută”

news.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni decretul prin care se numeşte în funcţia de membru al Guvernului a senatorului PSD Angel Tîlvăr, ministrul Apărării Naţionale, informează Administraţia Prezidenţială. Ceremonia de depunere a jurământului de învestitură va avea loc, luni la Cotroceni, de la ora 20.30.

Cristian Pirvulescu. Inquam Photos / Ilona Andrei

 

Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit în exclusivitate pentru PS News despre propunerea lui Angel Tîlvăr pentru funcția de ministrul Apărării Naţionale. În opinia acestuia, propunerea este cea mai rezonabilă dintre cele vehiculate, Angel Tîlvăr fiind un politician discret dar foarte capabil. Totodată, politologul a mai precizat că Angel Tîlvăr poate recupera din problemele create de Vasile Dîncu la minister, mai ales cele legate de relaționare.

„Este cea mai rezonabilă propunere care putea să fie făcută din cele care au fost vehiculate. Domnul Tîlvăr este un politician discret dar foarte capabil. Este un bun vorbitor de limbi străine. A fost președinte al comisiei de politică pentru integrare europeană, a fost ministru pentru românii de pretutindeni până la căderea guvernului Ponta după incendiul de la Colectiv. Deci este o persoană discretă care poate foarte bine să-l suplinească pe domnul Dîncu care era una dintre persoanele relativ vizibile și influente din PSD. Este totodată și apropiat de domnul Ciolacu și a obținut și votul unanim.

Sigur că foarte multă lume se aștepta ca fostul prim ministru Tudose să încerce și din interiorul partidului se auzea că ar putea să fie propunerea, dar până la urmă asta a fost cea mai rezonabilă cu putință. Este genul de politician care se adaptează foarte bine, care nu ține să apară în prim plan, dar care poate cu foarte mare seriozitate să rezolve problemele. Mă aștept ca domnul Tîlvăr să recupereze mult din problemele pe care domnul Dîncu le crease la Ministerul Apărării. Mai ales cele legate de relaționare. Totodată, cred că Tîlvăr are și ceva mai multă expertiză în domeniul apărării, dincolo de politica internațională”, a precizat politologul pentru PS News.

Amintim că funcția de ministru al Apărării rămăsese liberă după demisia social-democratului Vasile Dîncu care invocase incapacitatea de a mai lucra cu președintele Klaus Iohannis. Dîncu fusese anterior criticat de președintele Iohannis pentru o declarație controversată legată de războiul din Ucraina. Dîncu primise totodată critici chiar din tabăra social-democrată de la președintele PSD, Marcel Ciolacu.

Angek Tîlvăr a terminat în 2004 Liceul Pedagogic ,,Spiru Haret”, fiind Profesor, Limbă şi Literatura Engleză. În 1981- 1985 a urmat Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine   Limbi străine, Pedagogie, în 1993-1995, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – Ştiinţe Politice, Comunicare, Relaţii Internaţionale. A fost Bursier Socrates în 1999, iar în 2003 – 2004 a urmat un curs la Colegiul National de Apărare ,,Mihai Viteazul”. În 2012 a urmat un curs la Academia Naţională de Informaţii şi la Institutul Diplomatic Român. În 2012 a terminat doctoratul, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, în Ştiinţe Umaniste.

În legislatura 2012-2016, Angel Tîlvăr a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Sultanatul Oman și Republica Iraq. Angel Tîlvăr a fost memebru în comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă (din iun. 2015), în comisia pentru afaceri europene (din sep. 2014) – Președinte (până în dec. 2014), în comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport (până în sep. 2014) – Președinte și în comisia pentru afaceri europene (până în iun. 2014). Angel Tîlvăr a inițiat 46 de propuneri legislative din care 16 au fost promulgate legi și a înregistrat 95 de luări de cuvânt în 61 de ședințe parlamentare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *