Skip to content
Internațional

Angela Merkel cheamă la armonizarea şi mai mult a diferenţelor dintre estul şi vestul ţării

www.spiegel.de

Cancelarul german Angela Merkel a făcut sâmbătă un bilanţ pozitiv al progreselor din 1989, dar a avertizat că diferenţele dintre fosta Germana de Est şi cea de Vest trebuie totuşi echilibrate, transmite dpa, citată de agerpres.

Multe s-au realizat în cele trei decenii de la căderea Zidul Berlinului, a afirmat cancelarul într-o înregistrare audio înainte de Ziua unităţii germane marcate la 3 octombrie. Această sărbătoare naţională celebrează reunificarea Germaniei în 1990.

Cu toate acestea, „rămân multe de făcut”, a spus ea. În momentul reunificării, de exemplu, puterea economică a noilor landuri din est era de 43% faţă de landurile din vest. Acest proporţie a crescut la 75%, a spus Merkel.

„Deci a fost un mare succes”, a apreciat cancelarul. „Pe de altă parte, mai este mult drum de parcurs. Şi asta în multe domenii”, a adăugat ea, subliniind că diferenţele dintre estul şi vestul Germaniei trebuie şi mai mult armonizate, cum ar fi în domeniul pensiilor.

Potrivit Angelei Merkel, a fost un proiect major al guvernului său de a crea condiţii de viaţă egale în toate regiunile Germaniei, atât în zonele urbane, cât şi în cele rurale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *