Skip to content
Politică

ANI lovește din nou. Doi aleși locali, declarați incompatibili

După ce Agenția Națională a declarat în cursul zilei de astăzi, 2 octombrie, incompatibili doisprezece foști sau actuali aleși locali, o nouă lovitură vine tot de la instituția condusă de Horia Georgescu.

De data aceasta, vizați sunt un consilier local și un primar de comună,  care se află în stare de incompatibilitate, potrivit unui comunicat remis redacției PSnews.ro.

Este vorba despre Mitică Vieru, consilier local al comunei Știubieni și Moșescu Alexandru, primar al Comunei Mircea Vodă, Brăila.

Redăm integral comunicatul DNA:

„Agenția Națională de Integritate a constatat existența conflictului de interese de natură administrativă în cazul lui că MITICĂ VIERIU, Consilier local în cadrul Consiliului Local al Comunei Știubieni, Județul Botoșani, și MOȘESCU ALEXANDRU, Primar al Comunei Mircea Vodă, Județul Brăila.

1)     MITICĂ VIERIU a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât a participat la deliberarea și adoptarea hotărârilor Consiliului Local al Comunei Știubieni, în baza cărora a fost încheiat și, respectiv, prelungit Contractul de concesiune între Primăria Comunei Știubieni și Cooperativa Agricolă ”Malurile Bașeului”, în cadrul căreia soția persoanei evaluate deține funcția de administrator și calitatea de membru cooperator fondator, cu o cotă de participare la beneficii de 11,111%.

Persoana evaluată a încălcat, astfel, dispozițiile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local” și dispozițiile art. 75, lit. a) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […] soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv […] ”.

2)  MOȘESCU ALEXANDRU a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, a încheiat, în calitate de Primar al Comunei Mircea Vodă, un contract de prestări servicii medicale cu Cabinetul medical al Comunei Mircea Vodă, cabinet în cadrul căruia soția sa deține funcția de asistent medical, încălcând, astfel, dispozițiile art. 75 din Legea nr. 393/2004 și art. 76 din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Primarii […] sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I”.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. MITICĂ VIERIU a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”,  se arată în comunicatul ANI.

 „Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat […] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese […] constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective […]”.

 „Persoana […] față de care s-a constatat existenţa conflictului de interese […] este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică  […]  pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

 Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalității, confidenţialității, imparţialității, independenţei operaţionale, celerității, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *