Skip to content
Politică

ANI, lovitură pentru senatorul Florian Popa

ANI a constat că senatorul Florian Popa s-a aflat în incompatibilitate în perioada 16 iulie 2010 — 31 ianuarie 2014, când a deținut calitatea de deputat și, ulterior, pe cea de senator, concomitent cu funcția de membru în Consiliul de Administrație al Spitalului Clinic de Urgențe Oftalmologice București, potrivit b1.ro.

„Indiciile privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese constau în faptul că Florian Popa, în exercitarea atribuțiilor de serviciu (rector al UMF „Carol Davila”, membru în CA al Spitalului Clinic de Oftalmologie București și membru în comisia de concurs alcătuită pentru organizarea concursului de ocupare a funcției de manager al acestui spital) a semnat 12 acte administrative/juridice prin intermediul cărora, pe de o parte, s-a numit pe sine reprezentant/membru în cadrul CA al spitalului (…), iar pe de altă parte a participat activ la organizarea și validarea celor două concursuri (în anul 2010, respectiv în perioada 2013 — 2014) de ocupare a funcției de manager al Spitalului Clinic de Oftalmologie București, ambele concursuri fiind promovate de către Monica Daniela Pop, persoană care s-a aflat în relații continue de muncă cu Florian Popa, începând cu anul 2004″, se arată într-un comunicat al Agenției Naționale de Integritate.

Pe lângă raporturile de muncă pe care cei doi le-au avut pe parcursul activității profesionale desfășurate în cadrul UMF „Carol Davila”, aceștia s-au aflat în raporturi de muncă continue, începând cu 2011, și în cadrul Comisiei de Disciplină a Colegiului Medicilor din Municipiul București.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea verificării indiciilor privind săvârșirea de către Popa a infracțiunii de conflict de interese.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *