Skip to content
Meteo

ANM: De sâmbătă se încălzește în toată țara

facebook
" "

Se anunţă vreme neobişnuită în următoarele zile. Posibile fulguieli, polei şi ger în nordul ţării, în timp ce Dealurile de Vest sunt aşteptate maxime de 10 grade, iar în sud va fi ger. Sâmbătă, 20 februarie, se încălzeşte în toată ţara.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, 19 februarie, în jumătatea de sud-est a ţării vremea va fi rece, mai ales la începutul zilei, când va fi local geroasă în special în Moldova şi estul Transilvaniei; în restul teritoriului valorile termice vor fi apropiate de cele normale ale perioadei, iar în Banat şi Crişana vor caracteriza o vreme caldă pentru a doua decadă a lunii februarie.

" "
" "

Temperaturile maxime se vor încadra între -5 grade în nordul Moldovei şi în jurul a 10 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 2 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente ziua în regiunile sudice, unde vor fi posibile fulguieli izolate, iar seara şi noaptea cu caracter temporar în majoritatea zonelor, iar pe spaţii mici, în nordul şi nord-estul ţării, vor fi precipitaţii mixte ce vor favoriza depunerile de polei în Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane. Pe arii restrânse, mai ales dimineaţa, se va semnala ceaţă, asociată cu depunere de chiciură.

La Bucureşti, conform meteorologilor, vremea va fi rece, cu temperaturi diurne în scădere, astfel că maxima va fi de 0…2 grade, iar minima de -6…-4 grade. Cerul va avea înnorări, mai persistente în prima parte a zilei şi temporare în restul timpului, dar condiţiile de fulguială vor fi reduse. Vântul va sufla slab şi moderat.

Sâmbătă, valorile termice vor fi în creştere în toată ţara, astfel că vremea va deveni caldă pentru această dată, cu precădere în regiunile vestice şi în zonele de deal şi de munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, uşor mai scăzute în nordul Moldovei, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -2 şi 6 grade. Cerul va avea înnorări şi pe alocuri vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie în nordul, centrul şi estul ţării, iar noaptea şi în regiunile vestice. În celelalte zone cerul va fi variabil, iar ploile se vor semnala izolat. Vântul va sufla slab şi moderat cu unele intensificări pe crestele montane şi în sud-vest. Izolat vor fi condiţii de ceaţă.

Şi în Capitală, valorile termice vor fi din nou în creştere, astfel că cea maximă va atinge 8…9 grade, iar cea minimă va fi de -2…1 grad. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales în a doua parte a zilei şi seara când vor fi posibile trecător ploi slabe. Vântul va sufla slab până la moderat.

 

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *