Anomaliile educației: cum să iei bursă de merit cu media 4,59. „Să se numească oricum altfel, dar nu de merit!”

Cazul unui elev de liceu din Ploiești a stârnit revoltă în oraș, după ce tânărul a reușit să obțină o bursă de merit cu o medie care nici măcar de trecere nu este, respectiv 4,59.

Cazul a fost semnalat la Liceul Tehnologic „Elie Radu” din Ploiești, unde 373 de elevi se încadrează, potrivit metodologiei – cadru, în procentul de 30% din fiecare clasă, indiferent de media lor generală anuală din anul școlar trecut, anunță Obervatorul Prahovean.

Avem copii, la liceu cu media 9,86. Coborâm lista și ultima medie, la profesională, a unui elev care primește anul acesta bursă de merit e 4,59. Vorbim de acele cazuri de elevi admiși la liceu cu note la Evaluarea Națională de 2 și 3”, a precizat directorul instituției.

La această școală 857 de elevi primesc bursa de merit în cuantum de 450 de lei/ lunar. Doar trei dintre aceștia, care învață la profilul sportiv, au medii sub 9. Alți 46 primesc acest stimulent financiar, fiind olimpici.

La polul opus, spre exemplu, elevi ai Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, cu medii de peste 9 nu primesc o astfel de bursă de merit.

E o discriminare. Să se numească oricum altfel, dar nu de merit”, a precizat Gabriel Țaga, directorul Colegiului Național „Mihai Viteazul” din Ploiești, pentru sursa citată.

Ministerul Educației precizează că se poate lua bursă de merit cu medii de 4, 5, 6, 7, dacă elevii sunt în primii 30% din clasă. Asta spre disperarea elevilor care învață la licee de top și care, spre „ghinionul” lor, au medii chiar peste 9,00 însă, potrivit legii, nu s-au încadrat în procentul de 30% dintr-o clasă, impus de Minister.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: