Încep să iasă la iveală situaţii în care elevi de clasa a noua, admişi la liceu cu medii sub 5, vor încasa o bursă de merit de 450 de lei pe lună, pentru că sunt în primii 30% din efectivul clasei. Măsura e criticată, dar şi considerată una care ar putea aduce beneficii reale. Ministerul anunţă că va analiza situaţia. Până luni, inspectoratele trebuie să transmită situaţiile defalcat, pe medii, cu elevii care vor lua bursă.
Mai mulţi elevi de clasa a IX-a de la Colegiul Tehnic Mircea cel Bătrân din Bucureşti vor lua bursă de merit anul acesta, lunar câte 450 de lei, deşi au fost admişi la liceu cu medii sub 5.
NICOLETA GAIDOŞ, directoarea Colegiului Tehnic Mircea cel Bătrân, Bucureşti: Acest lucru se întâmplă numai la clasa a IX-a, pentru că la a X-a, a XI-a, a XII-a, medii sub 5 nu pot să existe, pentru că n-ar promova clasa.
Situaţii similare şi în ţară. Doi elevi din Sibiu, cu 1,59, respectiv 1,85, vor primi bursă de merit. Iar în judeţul Prahova, alţi doi liceeni cu media de 1,97, respectiv 4,59, vor fi recompensaţi tot cu bursă de merit. Potrivit noii legi a Educaţiei Naţionale, primesc bursă de merit primii 30% dintre elevii unei clase, iar în clasele performante iau bursă toţi elevii care au peste 9,50. Vom avea, așadar, situaţii în care elevi cu 9,45 nu vor primi bursă de merit.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News