Skip to content
Societate

ANP: 50 de deţinuţi cu COVID-19 primesc tratament în penitenciarele spital Jilava şi Constanţa-Poarta Albă

Facebook/Romania Libera
" "

Un număr de 50 de deţinuţi cu COVID-19 primesc tratament în penitenciarele spital Jilava şi Constanţa-Poarta Albă, potrivit unui comunicat al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP) transmis, joi, Agerpres.

Pentru un număr de 50 de persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2 se asigură tratament specific în Penitenciarele-Spital Bucureşti-Jilava şi Constanţa-Poarta Albă, sub îndrumarea structurilor de resort din sistemul public de sănătate”, precizează ANP.

" "
" "

Referitor la personalul angajat, ANP menţionează că 79 de poliţişti de penitenciare sunt, în prezent, confirmaţi pozitiv SARS-CoV-2 şi respectă recomandările Direcţiilor de Sănătate Publică competente. Administraţiile locurilor de deţinere au aplicat măsuri specifice de intervenţie, nefiind raportate disfuncţionalităţi în derularea misiunilor şi activităţilor curente.

Unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au implementat, începând cu data de 03.12.2020, o Metodologie de testare rapidă Ag SARS-CoV-2 a persoanelor private de libertate şi a personalului angajat din sistemul administraţiei penitenciare, în completarea demersurilor cu caracter preventiv„, mai precizează ANP.

În continuare, având în vedere actualizarea, pe 4 ianuarie, a Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Naţional de Sănătate Publică România, şi a includerii persoanelor private de libertate şi a personalului de penitenciare în categoriile cărora li se aplică Recomandările de prioritizare a testării prin RT-PCR şi/sau test rapid antigenic pentru SARS-CoV-2, unităţile de detenţie, în colaborare cu Direcţiile de Sănătate Publică judeţene, desfăşoară demersuri pentru stabilirea conduitei de implementare a noii metodologii.

Măsurile destinate prevenirii răspândirii virusului SARS-CoV-2 la nivelul unităţilor subordonate îşi menţin aplicabilitatea, a adăugat ANP.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *