Skip to content
Siguranța cetățeanului

ANPC a controlat peste 160 de operatori economici din Moldova în două zile. Inspectorii au aplicat amenzi de aproape 900.000 de lei

ANPC

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în doar două zile, peste 160 de operatori economici din zona Moldovei şi au aplicat amenzi în valoare de aproape 900.000 de lei. Vânzarea de produse expirate sau ţinute la temperaturi necorespunzătoare, spaţii murdare sau uzate şi produse fără etichete corespunzătoare au fost printre principalele abateri găsite.

ANPC a transmis marţi că a continuat în nordul Moldovei campania ”Caravana Consumatorilor”, aceasta propunându-şi realizarea acţiunilor de control într-o manieră unitară, la nivelul întregii ţări. Astfel, timp de două zile, comisarii CRPCR Nord-Est au făcut 163 de acţiuni de control, la operatori economici care comercializau produse alimentare şi nealimentare sau care prestau servicii către consumatori, în judeţele Iaşi, Botoşani şi Suceava.

Echipele de control au găsit mai multe abateri, printre care: comercializarea de peşte proaspăt depozitat necorespunzător; comercializarea unor specialităţi pe bază de grăsimi vegetale sub denulirea de brânzeturi; utilizarea unor vitrine frigorifice neigienizate corespunzător sau deteriorate (cu rugină, vopsea exfoliată, mucegai, resturi de alimente etc.); nerespectarea condiţiilor de depozitare recomandate de producător; comercializarea unor produse expirate; utilizarea unor spaţii de depozitare improprii (cu rugină, mucegai, paviment deteriorat).

De asemenea, comisarii ANPC au descoperit că nu era respectată temperatura de depozitare a produselor alimentare, atât în vitrina caldă, cât şi în cazul celor care ar fi trebuit să fie refrigerate, nu erau afişate ingredientele utilizate în diverse preparate care pot provoca alergii, erau folosite materii prime şi produse finite care pot afecta sănătatea, erau utilizate instrumente de măsură neverificate metrologic, dar şi produse finite nesigure, fără a avea menţionată data procesării, dar şi cuptoare şi grătare neigenizate.

Alte nereguli descoperite în urma controalelor au fost comercializarea unor produse care necesită refrigerare, dar care sunt expuse la temperatura mediului ambient; schimbarea stării termice a produselor proaspete, prin congelare; lipsa, de pe etichete, a informaţiilor privind principalele elemente de identificare şi caracterizare a unor produse alimentare; lipsa instrucţiunilor în limba română pe etichetele unor produse nealimentare aflate la comercializare; comercializarea unor produse contrafăcute ale unor branduri renumite; obstrucţionarea controlului prin închiderea standului de comercializare/magazinului, în timpul programului de funcţionare, fapt care a dus la sigilarea locaţiei.

În urma acestor verificări, au fost aplicate 166 de amenzi contravenţionale, în valoare de 869.000 lei, şi 42 de avertismente. De asemenea, a fost aplicată măsura complementară de oprire temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor, în cazul a 11 operatori economici, iar în urma acţiunilor de verificare a îndeplinirii măsurilor dispuse, şapte dintre operatorii sancţionaţi şi-au reluat activitatea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *