Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a verificat în 2023 10 influenceri români cu unele dintre „cele mai mari comunități de urmăritori pe Instagram” pentru a vedea dacă își marchează publicitatea pe rețeaua socială.
„Acțiunea de verificare a vizat zece influenceri români cu unele dintre cele mai mari comunități de urmăritori pe rețeua socială Instagram. Scopul acțiunii este de a contracara difuzarea prin intermediul rețelelor sociale a unor mesaje care nu prezintă în mod transparent natura lor promoțională”, susține ANPC într-un comunicat de presă.
Verificarea celor 10 influenceri vine în contextul în care „sunt figuri-cheie în mediul online”, care pot influența deciziile de cumpărare ale consumatorilor, „arătându-și sprijinul pentru anumite mărci și generând astfel un efect publicitar, fără a dezvălui, însă, în unele cazuri, scopul publicitar al comunicării în mod clar comunității lor”, mai spune ANPC.
Protecția Consumatorului nu spune, în comunicatul său, și despre ce influenceri este vorba.
Cele 10 „vedete din online” au primit scrisori de informare de la ANPC referitoare la conținuturi specifice difuzate prin postări pe Instagram, în care li se cere transparență și claritate „asupra oricărui conținut publicitar al postărilor publicate”, arată StartUp Cafe.
Ce mai spune ANPC
În aceste scrisori, Autoritatea a evidențiat modul în care interzicerea publicității ascunse are un domeniu general de aplicare și, prin urmare, trebuie aplicată și cu referire la comunicările difuzate prin intermediul rețelelor de socializare în calitate de Influenceri și nu pot lăsa să creadă că acționează spontan și dezinteresat dacă, în realitate, promovează un brand.
ANPC le-a solicitat influencerilor să recunoască, acolo unde este cazul, scopul promoțional, pentru tot conținutul difuzat prin intermediul rețelelor sociale.
Recomandări pentru influencerii români
Influencerii români ar trebui să arate că există intenție comercială, când este cazul, pentru toate fotografiile/videoclipurile pe care le postează pe conturile acestora de pe toate platformele sociale în care sunt activi, inclusiv pentru situația în care își promovează propriul brand.
„Utilizarea metodei content labeling pentru fiecare postare cu intenție comercială – metoda este folosită de către persoanele care promovează prin postările sale vânzarea unui produs sau serviciu pentru o companie și pentru care este remunerat în orice fel, precum și pentru situația se va aplica chiar în situația în care își promovează propria afacere (dacă este cazul). Etichetarea trebuie să fie într-un loc vizibil, într-un font clar și într-o dimensiune suficient de mare a fontului, prin inserarea de avertismente adecvate cu folosirea de hashtag”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News