ANPC anunţă că Centrul European al Consumatorilor din România a recuperat pentru consumatori peste 350.000 euro,în 2023

Sursa foto: Facebook

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că Centrul European al Consumatorilor din România a recuperat pentru consumatori peste 350.000 euro, în 2023.

“Centrul European al Consumatorilor din România (ECC Romania) – direcţie în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, care instrumentează şi soluţionează pe cale amiabilă reclamaţii transfrontaliere – a recuperat pentru consumatori peste 350.000 euro, în 2023, cu 32% mai mult faţă de anul precedent”, au precizat reprezentanţii ANPC.

Ei au menţionat că anul trecut, ECC Romania a instrumentat aproximativ 6.100 de solicitări sosite de la consumatori români şi 230 solicitări de la consumatori din alte state membre UE, inclusiv din Norvegia, Islanda şi Marea Britanie, transmise prin intermediul Centrelor Europene ale Consumatorilor din statele de reşedinţă ale consumatorilor, însemnând o creştere cu circa 7,5 % faţă de numărul solicitărilor primite în 2022.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL