Skip to content
Economie Societate

ANRE: Piața gazelor va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, iar cea a energiei electrice la 1 iulie 2021

radiocluj.ro

Piaţa gazelor naturale va fi complet liberalizată la 1 aprilie 2021, iar cea a energiei electrice la 1 iulie 2021, preţurile reglementate urmând să fie eliminate inclusiv la consumatorii casnici, a anunţat Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), potrivit Agerpres. Reprezentantul ANRE a spus că măsura a fost agreată de toţi participanţii la piaţă, precum şi de Comisia Europeană, scrie Hotnews.

În acest moment este în desfășurare o procedură de infringement în sectorul gazelor, declanşată de Comisia Europeană, care poate fi închisă doar dacă sunt aprobate măsuri de liberalizare.

„Am primit o amânare de trei luni de la Comisia Europeană, astfel că trebuie să rezolvăm problema până la 26 decembrie. În cazul în care lucrurile se blochează în Parlament, avem pregătit un proiect de ordonanţă de urgenţă, identic cu ce se discută în Parlament. Sper ca tulburările la nivel politic să nu pericliteze acest plan, pentru că nu cred că Comisia Europeană va fi dispusă să ne dea alte termene”, a spus Bege.

În cazul în care nu va fi aprobat un calendar de liberalizare, România va ajunge în instanță, la Curtea Europeană de Justiţie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *