Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti au efectuat, în luna iunie, 9.507 controale în unităţile din industria agroalimentară, în urma cărora au aplicat amenzi în valoare de aproape 1,4 milioane lei, conform unui comunicat al ANSVSA remis, marţi, AGERPRES.
Controalele inspectorilor sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor în sectorul produselor alimentare de origine nonanimală au vizat operatorii din industria alimentară, care îşi desfăşoară activitatea în domenii precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice. Ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor, s-au aplicat 187 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 1,381 milioane de lei.
„Acţiunile de verificare efectuate la nivel naţional pe baza Programului de supraveghere şi control pentru anul 2024 au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare şi funcţionare a unităţilor, a modului de întreţinere şi igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condiţiilor de prelucrare şi de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerinţelor de trasabilitate şi a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP)”, precizează ANSVSA.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News