Poluarea aerului contribuie la creşterea rezistenţei la antibiotice, care reprezintă o ameninţare semnificativă pentru sănătatea umană la nivel mondial, sugerează un studiu citat de The Guardian.
Analiza, care utilizează date din peste 100 de ţări pe parcursul a aproape două decenii, indică faptul că poluarea atmosferică crescută este legată de creşterea rezistenţei la antibiotice în toate ţările şi pe toate continentele, conform News.ro.
De asemenea, studiul sugerează că legătura dintre cele două s-a consolidat în timp, creşterea nivelului de poluare a aerului coincizând cu creşteri mai mari ale rezistenţei la antibiotice.
„Analiza noastră prezintă dovezi puternice că nivelurile crescânde de poluare a aerului sunt asociate cu un risc crescut de rezistenţă la antibiotice”, au scris cercetătorii din China şi Marea Britanie.
„Această analiză este prima care arată modul în care poluarea aerului afectează rezistenţa la antibiotice la nivel global”. Concluziile lor sunt publicate în revista Lancet Planetary Health.
Rezistenţa la antibiotice este una dintre ameninţările cu cea mai rapidă creştere la adresa sănătăţii globale. Ea poate afecta persoane de orice vârstă din orice ţară şi ucide deja 1,3 milioane de oameni pe an, potrivit estimărilor.
Poluarea aerului – cel mai mare risc de mediu pentru sănătatea publică
Principalii factori determinanţi sunt în continuare utilizarea greşită şi excesivă a antibioticelor, care sunt folosite pentru a trata infecţiile. Dar studiul sugerează că problema este agravată de creşterea nivelului de poluare a aerului.
Studiul nu a analizat motivele ştiinţifice pentru care cele două ar putea fi legate. Dovezile sugerează că particulele PM2,5 pot conţine bacterii rezistente la antibiotice şi gene de rezistenţă, care pot fi transferate între medii şi inhalate direct de către oameni, spun autorii.
Poluarea aerului este deja cel mai mare risc de mediu pentru sănătatea publică. Expunerea pe termen lung la poluarea atmosferică este asociată cu afecţiuni cronice, cum ar fi bolile de inimă, astmul şi cancerul pulmonar, reducând speranţa de viaţă.
Expunerea pe termen scurt la niveluri ridicate de poluare poate provoca tuse, respiraţie îngreunată şi crize de astm, ceea ce duce la creşterea numărului de consultaţii în spitale şi la medicii de familie din întreaga lume.
Reducerea poluării aerului ar putea contribui la reducerea rezistenţei la antibiotice, potrivit studiului, prima analiză globală aprofundată a posibilelor legături dintre cele două. De asemenea, conform acestuia, prin controlul poluării aerului, s-ar putea reduce considerabil decesele şi costurile economice care decurg din infecţiile rezistente la antibiotice.
Autorul principal, profesorul Hong Chen de la Universitatea Zhejiang din China, a declarat: „Rezistenţa la antibiotice şi poluarea aerului se numără, fiecare în parte, printre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii globale”.
„Până acum, nu aveam o imagine clară a posibilelor legături dintre cele două, dar această lucrare sugerează că beneficiile controlului poluării aerului ar putea fi duble: nu numai că va reduce efectele nocive ale calităţii scăzute a aerului, dar ar putea juca un rol major în combaterea creşterii şi răspândirii bacteriilor rezistente la antibiotice”.
Deşi aerul este recunoscut ca fiind o cale directă de diseminare a rezistenţei la antibiotice, există date limitate cu privire la diferitele căi prin care genele rezistente la antibiotice sunt transportate prin poluarea aerului.
Scenariu posibil
Un posibil scenariu indică faptul că, dacă nu s-ar modifica politicile actuale privind poluarea atmosferică, până în 2050 nivelurile de rezistenţă la antibiotice la nivel mondial ar putea creşte cu 17%. Numărul anual de decese premature legate de rezistenţa la antibiotice ar putea creşte la aproximativ 840 000.
Autorii au recunoscut limitările studiului lor. Este posibil ca lipsa de date în unele ţări să fi afectat analiza generală, au spus ei.
Studiul a fost unul observaţional, deci nu a putut dovedi cauza şi efectul. Cercetările viitoare ar trebui să se concentreze pe investigarea mecanismului care stă la baza modului în care poluarea aerului afectează rezistenţa la antibiotice, au spus ei.
Un al doilea studiu, publicat în revista BMJ Mental Health, a constatat că expunerea la niveluri relativ ridicate de poluare a aerului a fost asociată cu o utilizare mai mare a serviciilor comunitare de sănătate mintală de către persoanele cu demenţă. Studiul pe termen lung s-a concentrat pe o zonă mare din Londra cu trafic intens.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News