Antonescu după discursul lui Vance: Președinția trebuia să explice administrației SUA de ce au fost anulate alegerile

Sursa foto: Crin Antonescu

Candidatul coaliție la prezidențiale Crin Antonescu a declarat că J.D. Vance are dreptate când spune că anularea alegerilor în România a fost făcută „pe baza unor suspiciuni șubrede ale unui serviciu de informații și la presiunea enormă a vecinilor de pe continent”. Liberalul a adăugat că cineva de la vârful statului român trebuia să explice de ce au fost anulate alegerile și să asigure că cele din luna mai vor fi unele democratice. El a mai spus că și, în viitorul imediat, cine trebuie să prezinte toate dovezile care există pivind aceste aspecte care au dus la anulare, pentru a convinge administrația americană că instituțiile noastre nu sunt „chiar atât de șubrede”.

El a subliniat și că Washington nu a avut interlocutor la conferința de la Munchen din partea României, la nivelul de șef de stat, după plecarea din funcție a lui Klaus Iohannis.

„Aţi văzut că JD Vance face referire la situaţia din România, învocând o declaraţie a fostului comisar european Thierry Breton, că nu a avut până acum un interlocutor oficial din România, cineva din România. Trebuia să o facă Klaus Iohannis, în acest moment trebuie să o facă Ilie Bolojan. Trebuie să contacteze la vârf administraţia americană şi să explice foarte clar care este situaţia în România, de ce s-au anulat alegerile şi cum nu există niciun dubiu că în România vor fi alegeri democratice şi acele valori care sunt la baza alianţei dintre noi şi americani nu sunt în pericol şi vor fi respectate”, a afirmat Crin Antonescu, vineri la Antena 3 CNN, scrie News.ro.

Acesta i-a dat dreptat vicepreședintelui SUA.

„Unu: da, îmi pare rău, dar are dreptate. Indiferent care sunt dovezile, cât de puternic a fost atacul sau nu, democraţia sau instituţiile de apărare a democraţiei, a regimului democratic, s-au dovedit slabe. S-au dovedit slabe pentru că acest atac a putut fi posibil. Este adevărat. În al doilea rând, sigur că cineva ar fi trebuit sau ar trebui, să punem la timpul prezent, cu viitor imediat, să prezinte toate dovezile care există, să-l convingă pe vicepreşedintele american, pe administraţia americană că nu sunt chiar atât de şubrede, că nu e vorba doar de câteva sute de mii de dolari băgate în reclamele electorale, ci de mai mult, adică de lucruri ilicite”, a explicat Antonescu.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: