Blinken cere UNRWA să ancheteze acuzaţiile israeliene, dar consideră indispensabilă activitatea sa

Antony Blinken
Sursa foto: Twitter/ SecBlinken

Secretarul de stat american Antony Blinken a afirmat luni că este ”imperativ” ca Agenţia Naţiunilor Unite de ajutorare pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) să ancheteze acuzaţia conform căreia angajaţi ai agenţiei ONU au fost implicaţi în atacul terorist comis de mişcarea Hamas contra Israelului pe 7 octombrie, dar a apreciat că activitatea UNRWA este ”indispensabilă”, transmite AFP.

”UNRWA a jucat şi continuă să joace un rol indispensabil pentru a garanta că bărbaţii, femeile şi copiii care au nevoie disperată de ajutor în Gaza beneficiază de el în mod efectiv”, a declarat Blinken.

El a adăugat că acuzaţiile la adresa agenţiei ONU sunt extrem de ”problematice’.

În total, 11 ţări au anunţat să îşi suspendă orice finanţare pentru UNRWA.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, le-a cerut duminică ţărilor donatoare să garanteze continuarea operaţiunilor UNRWA.

”Nimeni nu poate juca rolul pe care UNRWA l-a jucat, cu siguranţă nu pe termen scurt. Nimeni nu are capacitatea, structura pentru a face ceea ce a făcut UNRWA. Din punctul nostru de vedere, este important – mai mult, este imperativ – ca acest rol să continue”, a mai spus Antony Blinken.

Israelul a acuzat vineri mai mulţi angajaţi ai UNRWA de participare la atacul Hamas comis pe 7 octombrie asupra sudului ţării. Atacul terorist fără precedent efectuat de Hamas a cauzat moartea a circa 1.140 persoane în Israel, în mare parte civili.

Drept ripostă, Israelul a promis să ”nimicească” mişcarea islamistă palestiniană – desemnată drept teroristă de SUA şi Uniunea Europeană – şi a lansat o amplă operaţiune în Fâşia Gaza, soldată cu peste 26.400 de morţi, conform unui bilanţ difuzat de Ministerul Sănătăţii condus de Hamas.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL