Suspendare pe viață din activitate pentru antrenoarea care a agresat-o verbal și fizc pe nepoata Simonei Halep, dar și pe alte șase sportive din lotul național de gimnastică ritmică.
La începutul anului 2025, mai multe gimnaste din lotul național au acuzat-o pe Maria Gîrbea, una dintre cele mai bune antrenoare de gimnastică ritmică ale României, de abuz fizic și emoțional în mod repetat. Declarațiile au fost expuse în mediul online prin intermediul unui videoclip publicat de către Asociația pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor (ARADS). Comitetul Olimpic și Sportiv Român a intervenit și a deschis o anchetă, în urma căreia s-a decis suspendarea pe viață a Mariei Gîrbea.
„Doamna Gîrbea a fost suspendată de la lotul olimpic, e adevărat. Au existat destul plângeri la adresa dumneaei și am luat această decizie. Trebuie mai multă transparență, iar cei de acolo, de la Federație trebuie să-și facă ordine. Acum avem plângeri și pe adresa sportivelor care au făcut, la rândul lor, acuzații!”, a precizat Cristinel Romanescu, președintele Comisiei de Etică a COSR, potrivit Golazo.
Șapte gimnaste, victimele abuzului fizic
Este vorba despre Denisa Mailat, Ana Luiza Filiorianu, Alexandra Duman, Christina Drăgan, Alexandra Piscupescu, Raluca Zetu, dar și Cristina Halep, care au vost bătute și jignite în mod repetat în cadrul antrenamentelor.
„Cumva, venea subtil, să nu vadă cineva ce ne face. Ne spunea «ești tâmpită, încordează genunchii, nu ai cum să faci așa ceva». Am asistat și la o bătaie cu bățul în cap, în care doamna Maria îi dădea Luizei în cap!”, mărturisea Denisa Mailat, conform golazo.ro.
În luna mai a acestui an, nepoata Simonei Halep, în vârstă de doar 16 ani, a fost agresată fizic de către Maria Gîrbea, în timpul unei sesiuni de antrenament. Tânăra a fost jignită verbal în primă instanță, urmând să fie lovită cu palma și trasă de păr într-un mod extrem de agresiv.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News