Anul acesta „aproape sigur” va fi cel mai cald din ultimii 125.000 de ani, spun oamenii de ştiinţă din UE

termometru
Sursa foto: freepick

Anul acesta este „aproape sigur” că va fi cel mai cald din ultimii 125.000 de ani, au declarat miercuri oamenii de ştiinţă din Uniunea Europeană, după ce datele au arătat că luna trecută a fost cel mai cald octombrie din lume din această perioadă, relatează Reuters.

Luna trecută a spulberat masiv recordul anterior de temperatură din octombrie, din 2019, a declarat Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice (C3S) al UE.

 

„Recordul a fost doborât cu 0,4 grade Celsius, ceea ce reprezintă o marjă uriaşă”, a declarat directorul adjunct al C3S, Samantha Burgess, care a descris anomalia de temperatură din octombrie ca fiind „foarte extremă”.

 

Căldura este rezultatul continuării emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din activitatea umană, combinate cu apariţia în acest an a modelului meteorologic El Nino, care încălzeşte apele de suprafaţă din estul Oceanului Pacific. La nivel global, temperatura medie a aerului la suprafaţă în octombrie a fost cu 1,7 grade Celsius mai mare decât în aceeaşi lună din perioada 1850-1900, pe care Copernicus o defineşte ca fiind perioada preindustrială.

Octombrie record înseamnă că 2023 este acum „aproape sigur” că va fi cel mai cald an înregistrat, a precizat C3S într-un comunicat. Recordul anterior a fost înregistrat în 2016 – un alt an El Nino. Setul de date Copernicus datează din 1940.

 

„Când combinăm datele noastre cu cele ale IPCC, atunci putem spune că acesta este cel mai cald an din ultimii 125.000 de ani”, a declarat Burgess.

 

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: