Skip to content
Politică

Anunţ exploziv: doi lideri marcanţi ai PSD au fost ofertaţi de UNPR

Doi lideri marcanţi ai PSD au primit oferta să treacă la UNPR. Anunţul exploziv a fost făcut în urmă cu puţin timp.

Președintele suspendat al Consiliului Județean (CJ) Constanța, Nicușor Constantinescu, a declarat, vineri, că atât el, cât și fostul primar al Constanței Radu Mazăre au fost curtați de liderul UNPR, Gabriel Oprea, ca să intre în această formaţiune politică, relatează Agerpres.

Întrebat dacă propunerea le-a fost făcută înaintea apariției problemelor cu justiția pentru el şi Mazăre, Constantinescu a răspuns că „intermediar”.

„Păi, mă vor cei de la UNPR, dar nu merg eu acolo. (…) Bineînțeles că mi s-a propus, și mie, și lui Mazăre mi s-a propus. (…) Da, de Oprea. (…) A zis: «treceți și nu mai aveți nicio problemă». Întrebați-l și pe Mazăre”, a afirmat Nicușor Constantinescu la finalul unei conferințe de presă.

Chestionat în legătură cu suspendarea sa din calitatea de membru PSD până la întrunirea Consiliului Județean al partidului (suspendare anunțată vineri de Victor Ponta), Constantinescu a replicat că şeful social-democraţilor a luat respectiva decizie pentru că, „probabil, a fost, în presiunea moțiunii, șantajat de parteneri de Coaliție… de UNPR”.

Întrebat de ce ar recurge UNPR la un astfel de posibil șantaj, Nicușor Constantinescu a răspuns: „ca să câștige electoral municipiul și județul Constanța, să câștige Primăria și Consiliul Județean”.

„Ce face UNPR, că vor ei să câștige municipiul și județul Constanța e problema și dorința lor. Ei singuri pe liste nu vor câștiga niciodată mai mult de 2%. Dar, acum, văd că este partidul căruia nu i se întâmplă nimic. Cine este în UNPR nu mai este anchetat de binomul DNA-SRI, asta constat”, a mai spus Nicuşor Constantinescu.

Edilul suspendat l-a criticat şi pe deputatul Sebastian Ghiță.

„Văd că și domnul Ghiță s-a înscris la acest partid (UNPR – n.r.), Ghiță Sebastian, care învăța organizațiile cum să facă alegeri din birou, pe internet și care a luat baza de date a organizațiilor PSD și a făcut un partid nou, de care nici n-ați auzit”, a declarat Nicușor Constantinescu.

Constantinescu şi-a exprimat speranţa ca suspendarea lui din PSD să fie ridicată și să își poată desfășura în continuare activitatea în acest partid.

„Voi merge în Consiliul Județean al PSD, voi proba tot ceea ce am spus și sper să-mi dea dreptate și să continuăm împreună, într-o echipă unită, viața organizației județene PSD”, a punctat politicianul.

El a făcut apel să fie sprijinit de social-democrații constănţeni, pentru că intenționează să candideze la șefia organizaţiei judeţene a Partidului Social-Democrat.

„Fac un apel acum tuturor primarilor PSD din județ, președinților de organizații PSD din județ, tuturor consilierilor comunali, orășenești, municipali, județeni PSD din Constanța, să vină alături de mine, pentru că eu voi candida la președinția organizației PSD Constanța, în acest an. Împreună trebuie să depășim această stare de teroare, de frică și să ducem mai departe proiectele pe care le-am derulat, le derulăm și le vom derula în continuare”, a detaliat Nicușor Constantinescu.

1 comentariu la “Anunţ exploziv: doi lideri marcanţi ai PSD au fost ofertaţi de UNPR

  1. Nicusor Constantinescu isi face vant ca porcul de basina. Este un individ care nu are ce cauta in politica. Nici pana sa aiba probleme cu DNA-ul nu-si avea locul in politica fiind un grandoman si un neam prost.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *