Skip to content
Politică

Anunț important al Ministrului Educației. Ce schimbări vrea să facă

Noul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit vineri despre obiectivele pe care le are în noua sa funcție și ce schimbări vrea să facă în sistemul de învățământ. Potrivit acestuia, este nevoie de o nouă lege a Educației, întrucât actualul document este deja amendat prin trei ordonanţe de urgenţă, dar şi de un alt sistem de clasificare a universităţilor şi de internaţionalizarea acestora, informează Mediafax.

Despre clasificarea universităţilor, Cîmpeanu a spus că aceasta trebuie făcută „într-o modalitate transparentă”, fiind necesare criterii general acceptate şi asumate.

„Asta pentru că am avut clasificare şi ierarhizare pe baza unor criterii neasumate şi nerecunoscute de nimeni. Trebuie să se ţină seama că nu putem compara universităţi politehnice cu cele de muzică, iar pe cele de medicină cu cele de educaţie fizică”, a explicat ministrul Educaţiei, la preluarea mandatului de ministru al Educaţiei şi Cercetării.

În opinia lui Sorin Cîmpeanu, noua lege a educaţiei este necesară pentru că actualul act normativ a fost deja amendat prin trei ordonanţe de urgenţă. O nouă lege, a adăugat el, trebuie să fie „rezultatul negocierilor” între toţi cei interesaţi din sistem.

Referitor la cercetare, noul ministru a spus că va susţine proiectele începute de Mihnea Costoiu, care, în opinia lui Cîmpeanu, a reuşit, pentru prima dată în sistem, să „impună cercetarea pe agenda publică” nu prin lipsa de fonduri, ci prin proiecte.

1 comentariu la “Anunț important al Ministrului Educației. Ce schimbări vrea să facă

  1. Daca vrea sa modifice aberanta lege a lui Funeriu este un castig. Celalat ministru de la inceput ne-a spus ca Legea educatiei nu trebuie modificata.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *