Skip to content
Politică

Anunț senazțional de la Dan Diaconescu. Pe cine susține în turul II

Dan Diaconescu a decis pe cine va susține în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Acesta a declarat că s-a consultat cu liderii PPDD din teritoriu, dar și cu parlamentari și „telespectatori”.

„Trebuie să alegem într-un fel sau altul. În acest cadru mi-aș propune și i-am invitat pe cei doi protagoniști, sper să am dreptul să o pot modera. Eu însă, m-am consultat pe de o parte cu telespectatorii mei, fie cu parlamentarii mei, cu liderii ogranziațiilor județene.

Pot să vă spun că 75% înclină într-o anumită direcție. Avem de ales între două variante, între un șef și între adjunctul său fiindcă unul dintre finaliști a încercat să fie adjunctul celuilalt în primăvara acestui an. Cei doi au fost și aliați în câteva proiecte. Evident că opțiunile celor 75% dintre suporterii mei vor înclina balanța către șef. Avem acea declarația legată de participarea la acea adopție de copii făcută în străinătate. Chiar și în acel caz, unul dintre finaliști era doar șofer. (…) Celălat finalist a spus că susține 20 din măsurile mele. (..) După alegeri vom interzice migrația politică, anularea impozitării pensiilor. De asemenea, am hotărât mărirea alocațiilor copiilor începând cu luna decembrie. 

Având în vedere aceste lucruri, noi vrem să ne detașăm total de extremiștii maghiari care s-au alăturat acestui candidat, vă anunț că nu îl voi vota pe Klaus Iohannis. PP-DD nu va vota cu Iohannis. Ponta rămâne, a fost și rămâne un mare adversar al meu, sper să nu rămână și un adversar al poporului. Dacă nu își va ține promisiunile, vom reîncepe războiul numai așa cum noi știm”; a spus Diaconescu.

Dan Diaconescu a mai făcut un apel la electoratul său pentru a NU îl vota pe Klaus Iohannis.

8 comentarii la “Anunț senazțional de la Dan Diaconescu. Pe cine susține în turul II

  1. excelet….coalitia infractorilor. CEAUSESCU in balcon in 1989 promitea la pensionari 1oo de lei .PONTA promite la pensionari 50 lei Pe CEAUSESCU l-am impuscat.PE PONTA IL VOTAM????????????? Dormiti linistiti

    1. Nu , votati l pe johannis sa vataie din salarii.cine credeti ca vor fi ministrii-ialomiteanu ,igas, videanu,vass si ceilaltii competenti. care au marit tva si au imprumutat 20 mld. euro

    2. Si ce crezi ca va face Iohanis pentru noi ,poporul roman . Va continua ce a facut Base pentru noi . Asa e bine ? Te intreb ” Traim bine ?” ,Traiesti Bine ? Asa cum a promis Base ?

    3. Dar nici chiar figura aia de trista amintire nu si-a permis sa taie pensiile si salariile oamenilor amarati ! Adica pana si ala a fost mai omenos decat Basescu. La tine toti sunt puscariasi, nenorociti, comunisti, cand banditii adevarati sunt in poze, in spatele lui Iohannis. I-ai uitat ? Sau esti unul din profitorii regimului asta de trista amintire ? Ca macar atunci as intelege mania ta proletara, asemanatoare cu a comunistilor cand a cazut Ceausescu. Cand noua ne taiau basistii salariile sau pensiile, tie ti l-au marit ??? Esti cumva unul din cei ce a cooperat la crima asta, cu spitale si scoli inchise si oameni morti din lipsa medicamentelor furate de Duta ? Sau te platesc acum in compensare ? Ca sa stim cu cine vorbim.

  2. retardatul ala de dan diaconescu se crede regele romaniei,e un retardat fara crieier in capul lui varzar ce l aare,se credea sigur ca va intra in turul doi si nu a luat nici 5 la suta,e prost rau!

  3. RUSINE -v -a innebunit ciolanul, sunteti morti sa fiti la guvernare ,rusine dl dd-cind ai mintit atunci cind il blamai pe v. ponta sau acum cind va pupati pe obraz in speranta ca vei capata ceva, ce sa inelegem ,ca sau subtiat conturile ? si scopul scuza mijloacele intotdeauna la romani–la fel si vadim – un mare micinos – ATI INJURAT SECERA SI CIOCANUL DAR VA INCHIMTI IN GENUNCHI LA CIUMA ROSIE –SA VA FIE RUSINE- NU MERITATI SA MAI PRIMITI VRE -UN VOT DE LA CEI DE CARE VA BATETI TOTI JOC . dl.dd voi face ALERTA PE FB. SA VADA TOT MAPAMONDU CE FEL
    DE CARACTER SUNTETI – NU MERITATI SA VA MAI BAGE CINEVA IN SEAMA, SA RAMINETI BAIATUL DE TRUPA A LUI PONTA, SLUGARNIC SI POFTICIOS LA CE NU-I SE CUVINE. R U S I N E DD

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *