Președintele SUA, Donald Trump, urmează să facă o declarație de presă de la Casa Albă vineri, la ora locală 12:00. Casa Albă nu a specificat ce temă va aborda Trump, dar anunțul de pe site-ul Casei Albe a fost preluat în regim de “breaking news” în presa din Rusia.
Conform programului public al președintelui Statelor Unite, Donald Trump va face o declarație în Biroul Oval vineri, 22 august.
Tema mesajului nu a fost încă dezvăluită.
Se precizează că discursul președintelui american este programat pentru ora 12:00 (ora 19:00, ora României) și va avea loc în Biroul Oval.
Recent, președintele SUA a declarat că, în termen de două săptămâni, Administrația sa va ști dacă este posibil să se ajungă la pace în Ucraina. Dacă nu, el a promis că „va adopta o abordare diferită”.
„Aș spune că în termen de două săptămâni vom ști, într-un fel sau altul. Dacă nu, va trebui să adoptăm o abordare diferită, poate”, a declarat Trump în emisiunea The Todd Starnes Show.
În ultimele zile, președintele SUA l-a criticat și pe predecesorul său, Joe Biden, pentru că a întârziat acordarea permisiunii Ucrainei de a lovi adânc în interiorul teritoriului Rusiei cu arme americane.
„Joe Biden, un om corupt și extrem de incompetent, nu a lăsat Ucraina să riposteze, ci doar să se apere. Ce rezultate a avut asta? Nu contează, acesta este un război care nu ar fi avut loc NICIODATĂ dacă eu aș fi fost președinte – NICI O ȘANSĂ. Ne așteaptă vremuri interesante!!!”, a declarat el.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News