Skip to content
" "
Politică

ANUNȚUL lui Tudorache: CEx-ul va analiza eșecul referendumului. Mobilizarea a LIPSIT! EXCLUSIV

PSnews.ro
" "

Primarul Sectorului 1 – l-am numit pe Daniel Tudorache – susține, în exclusivitate pentru PSnews.ro, că liderii PSD vor analiza, în primul CEx, eșecul înregistrat de referendumul pentru familie.

De asemenea, Tudorache consideră că mobilizarea partidelor ”a lipsit”.

Sub lupa CEx-ului

”Eu sunt convins că, în cadrul viitorului CEx, se va face o analiză serioasă privind eșecul referendumului pentru familie. Discuția va avea loc cu siguranță, cu atât mai mult cu cât PSD dă curs unor astfel de analize în urma tuturor alegerilor și referendumurilor. Este necesar să identificăm cauzele absenteismului, să analizăm cum s-a votat și să tragem niște concluzii din toate acestea”, a spus Tudorache.

Despre lipsa mobilizării

Întrebat dacă eșecul referendumului reprezintă, totodată, un eșec al PSD, în condițiile în care conducerea partidului a susținut intens demersul, atât declarativ cât și prin vot, Daniel Tudorache a răspuns negativ, amintind că referendumul a fost sprijinit de toate partidele cu excepția USR, dar, în pofida tuturor acestor aspecte, mobilizarea politică a lipsit. Totuși, nu pot să spun că eșecul referendumului a reprezentat un eșec al PSD, fiindcă acest demers a fost asumat public de toate partidele din România, excepție făcând doar USR. Pe de altă parte, inițial, demersul a fost lansat de Coaliția pentru Familie și de o serie de asociații civice. Am convingerea că dacă toate partidele s-ar fi mobilizat satisfăcător, nu ar fi fost deloc greu să depășim cvorumul de 30%. Însă, așa cum s-a observat, mobilizarea a lipsit”, a declarat Daniel Tudorache, în exclusivitate pentru PSnews.ro.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *