Skip to content
Politică

Apa Nova ia măsuri anti-inundație în București. Debitul canalizării, mai mare decât cel al Oltului

dettol.com.sg

Apa Nova – Compania de Ape București (ANCAB) ia măsuri de prevenire a inundațiilor în Capitală, în condițiile în care debitul sistemului de canalizare l-a depășit pe cel al râului Olt.

Compania a publicat două mesaje pe Facebook (duminică noapte și luni seară), în care a detaliat acțiunile întreprinse în București în colaborare cu Administrația Naționala Apele Române (ANAR).

Cea dintâi postare se referă la primele mutări de după izbucnirea ploilor torențiale, pentru limitarea efectelor acestora.

„În continuarea măsurilor anticaniculă, ANCAB a reușit să aducă „puțină ploaie” 🙂 așa ca acum ne concentrăm pe prevenirea inundațiilor.
Pentru limitarea efectelor ploilor de mare intensitate conform
atenționărilor meteo, ANCAB a luat următoarele măsuri:

S-a luat legătura cu ANAR pentru scăderea nivelului apei în albia râului Dâmbovița și deschiderea la maxim a stavilelor de la NH Popești și Glina, măsură necesară pentru depresurizarea Casetei de apă uzată în cazul în care aceasta ar intra în presiune și descărcarea în bune condiții la descărcătorul Popești și la canalul de legatură în râu.
Conform procedurii pentru ploi de mare intensitate, Directorul General ANCAB împreună cu Directorul Dispeceratului Național ANAR, au stabilit reducerea debitului de apă descărcat din Lacul Morii de la 3,5 mc/s la 1mc/s și deschiderea stavilelor tuturor biefurilor de pe râul Dâmbovița. Tot cu ANAR, datorită lucrărilor pe care la efectuează ANCAB la reabilitarea barajului de la Pantelimon II, s-a stabilit modul de tranzitare a apelor pe salba de lacuri, astfel încât să se atenueze undele de viitură.
Împreună cu constructorii s-au luat măsuri ca la toate lucrările de investiții pe rețelele de canalizare, să se elibereze secțiunile de curgere astfel încât acestea să poată prelua apele la capacitatea maximă, în mod deosebit pentru lucrările pe marile colectoare de la Mihai Bravu și Corneliu Coposu.
Au fost verificate și luate măsuri ca și la lucrările de pe colectorulA0 cuprins în proiectul, Faza II Glina, să nu se instaleze batardouri sau sisteme de obturare a rețelei de canalizare până după finalizarea evenimentelor pluviale.
Au fost verificate toate echipamentele hidromecanice cu care sunt echipate rețelele de canalizare, pentru a fi siguri că acestea funcționează corespunzător.
Acum sunt în teren 6 Hidrocurățitoare și un aspirator și alte 6 HC-uri și 3 aspiratoare sunt consemnate dacă vor fi necesare
, au relatat reprezentanții Apa Nova.

A doua postare are în vedere continuarea demersurilor, evidențierea debitului ridicat al sistemului de canalizare, precum și numărul ridicat de solicitări pentru intervenție primite (153 în numai 8 ore).

Iată explicațiile Apa Nova:

„Evenimentul pluvial deosebit este în plină desfășurare, avem în teren 15 hidrocurățitoare, 5 autoutilitare și alte utilaje specifice, împreună cu echipele aferente pentru rezolvarea situațiilor punctuale apărute. 
În intervalul 07:00 – 15:00, au fost înregistrate 153 de solicitări pentru intervenție, dintre care aprox. 100 sunt deja soluționate la această oră, celelalte fiind în curs de soluționare.

Volumul undei de viitură tranzitate prin sistemul de canalizare, înregistratla ora 16.00 era de circa 5 mil. mc, iar debitul maxim de circa 215 mc/s, în condițiile în care debitul Oltului (media anuală) este de 190 mc/s.

Mulțumim Administrației Naționale Apele Române pentru suportul oferit în vederea maximizării eficienței manevrelor la echipamentele hidromecanice.

Evenimentul pluvial este considerat unul excepțional, fiind emise de către ANM 13 avertizări de fenomene meteorologice periculoase imediate pentru Municipiul București. Măsurătorile până în acest moment, indică în mai puțin de 24h, depășirea volumului de precipitații normal pe toată luna în curs.

Din această cauză, există străzi cu acumulări de apă, dar datorită tuturor măsurilor luate, sistemul de canalizare rezistă, la limita de funcționare sub presiune”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *