Skip to content
Arad Știri locale

Apa potabilă va fi raţionalizată în mai multe localități din județul Arad: ”Apa trebuie folosită cu responsabilitate”

Facebook/iasitvlife.ro

Compania de Apă Arad va raţionaliza apa în mai multe localităţi din județ, în următoarele zile, în care se anunţă temperaturi foarte ridicate. Din cauza secetei prelungite, autoritățile locale au lansat și un apel către populaţie, să folosească apa cu responsabilitate, potrivit digi24.

Apa potabilă va fi raţionalizată, începând de miercuri, în localităţile Gurba, Şicula şi Chereluş. În aceste zile, furnizarea va fi întreruptă în intervalul orar 09:00 – 12:00 şi 18:00- 21:00 „pentru refacerea rezervei de apă, în condiţii de secetă accentuată”.

Compania de Apă Arad reaminteşte utilizatorilor că, în special în perioadele secetoase, apa trebuie folosită cu responsabilitate, strict pentru consum propriu şi în scop menajer. Folosirea apei în alte scopuri duce la o creştere a consumurilor peste capacitatea maximă instalată a sistemelor de alimentare cu apă iar acest lucru poate determina dificultăţi în asigurarea unui nivel de apă care să permită funcţionarea capacităţilor de pompare în regim normal”, a transmis compania, potrivit Agerpres.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o atenţionare meteo cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru patru judeţe din vestul ţării: Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş. Temperaturile maxime vor fi de 35 – 36 de grade, iar în zilele următoare, până vineri, valul de căldură va cuprinde toată ţara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *