Skip to content
Știri

APADOR-CH: „Majorarea onorariilor avocaților din oficiu, mai utilă decât mărirea bugetelor serviciilor de informații”

www.bizlaw.md

Reprezentanţii APADOR-CH susţin că, în loc de majorarea bugetelor numeroaselor servicii de informaţii de la noi, mult mai util pentru societate ar fi realocarea unor sume din aceste bugete pentru asigurarea unor onorarii decente avocaţilor din oficiu.

Ministerul Justiţiei are un cuvânt de spus în acest sens şi ar fi trebuit să solicite sume suplimentare pentru onorariile avocaţilor din oficiu, atunci când s-a discutat proiectul de buget în Guvern. Nici acum n-ar fi prea târziu (…)”, spun aceştia, citati de news.ro.

 APADOR-CH arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că îşi exprimă public solidaritatea faţă de protestul avocaţilor din Bucureşti şi din restul ţării cu privire la cuantumul derizoriu al onorariilor avocaţilor din oficiu.

„Deşi avocaţilor li se pretinde o prestaţie profesională exemplară, ei îşi desfăşoară activitatea în condiţii de multe ori improprii, fiind lipsiţi de înlesnirile necesare pentru exercitarea profesiei (acces liber la dosar, lipsa unor locuri corespunzătoare şi a timpului rezonabil pentru studiul dosarelor), la care se adaugă, în cazul avocaţilor din oficiu, şi un onorariu derizoriu, demotivant”, spun reprezentanţii APADOR-CH

Spre exemplu, adaugă aceştia, potrivit protocolului încheiat în anul 2008 (şi modificat in 2015) între Uniunea Naţională a Barourilor din România (UNBR) şi Ministerul Justiţiei, onorariul avocatului din oficiu pentru asistarea unui suspect sau inculpat în faza judecăţii este de 200 de lei şi poate creşte până la 400 de lei, dacă în dosar sunt cel puţin 5 suspecţi sau inculpaţi. Cei 200, 300 sau 400 de lei sunt plătiţi avocatului din oficiu indiferent de cât durează judecata, iar aceasta poate dura, în funcţie de complexitatea dosarului, multe luni sau mulţi ani.

Conform sursei citate, pe lângă faptul că onorariile avocaţilor din oficiu sunt prevăzute în protocolul din 2008 la un nivel scăzut, ele pot fi şi reduse, în mod arbitrar, de către procuror sau judecător, cărora li se conferă dreptul să aprecieze cam cât ar valora munca avocatului în cazul respectiv. Acest sistem, pe lângă prejudiciile materiale vizibile, crează şi o poziţie de inferioritate, în proces, a avocatului din oficiu, care depinde material de bunăvoinţa procurorului sau judecătorului. Din aceste motive, asociaţia solicită eliminarea dreptului organului judiciar de a cenzura onorariul avocatului din oficiu.

APADOR-CH consideră că un factor de mare importanţă pentru creşterea calităţii apărării din oficiu, apărare de care beneficiază persoanele cu o stare materială precară, este stabilirea unor onorarii rezonabile care să asigure un câştig mediu lunar pe măsura importanţei sociale a activităţii pe care o desfăşoară avocaţii din oficiu”, scrie în comunicat.

Asociaţia derulează în prezent un proiect care are ca obiect creşterea calităţii apărării în cauzele penale. Activităţile desfăşurate în acest proiect confirmă faptul că o problemă importantă care afectează calitatea apărării din oficiu este tocmai existenţa unor onorarii foarte reduse, demotivante.

APADOR-CH apreciază că, în loc de majorarea bugetelor numeroaselor servicii de informaţii de la noi, mult mai util pentru societate ar fi realocarea unor sume din aceste bugete pentru asigurarea unor onorarii decente avocaţilor din oficiu. Ministerul Justiţiei are un cuvânt de spus în acest sens şi ar fi trebuit să solicite sume suplimentare pentru onorariile avocaţilor din oficiu, atunci când s-a discutat proiectul de buget în Guvern. Nici acum n-ar fi prea târziu, legea bugetului este dezbătută zilele astea în Parlament”, mai arată reprezentanţii asociaţiei.

Avocaţii din Bucureşti şi din 14 judeţe au protestat, luni, pentru a trage un semnal de alarmă în legătură cu nivelul şi modalitatea de stabilire a onorariilor din oficiu. Ei au purtat banderole albe pe braţ şi au avertizat că vor organiza astfel de acţiuni până la soluţionarea disfuncţionalităţilor din sistemul de asistenţă juridică. Făcând remarca potrivit căreia înţelege că se apropie alegerile la avocaţi şi că „unii au intrat în campanie”, ministrul Justiţiei Tudorel Toader a replicat demersurilor acestora repostând un mesaj privind corespondenţa cu ei, respectiv memoriul lor şi răspunsul ministerului, spunând că reprezentanţii avocaţilor nu şi-au mai precizat sau reconsiderat apoi poziţia.

Proteste au fost anunţate de barourile din Alba, Argeş, Buzău, Cluj, Dolj, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Ilfov, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Timiş. În Bucureşti, avocaţii s-au adunat la ora 13.00, pe scările Curţii de Apel.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *