Apar teoriile conspiraţiei după atentatul împotriva lui Trump: „Furtuna perfectă pentru dezinformare”

Sursă foto: Facebook/ Donald J. Trump

După tentativa de asasinare a lui Donald Trump, sâmbătă, la un miting electoral într-o zonă rurală din Pennsylvania, fanaticii – fie de stânga, fie de dreapta – se folosesc de acest atac şi răspândesc minciuni mai repede decât ar putea jurnaliştii să ofere fapte pentru a le contracara, sunt de părere cei de la The Guardian, citați de News.ro

Cercetătoarea în domeniul dezinformării Amanda Rogers spune că zgomotul polarizat, dezechilibrat şi bazat pe conspiraţii pe care îl creează social media după împuşcarea lui Donald Trump este „o spirală de rahat care se întreţine singură”.

Într-adevăr, îngrijorător, o situație ieșită din comun

Rogers, membră a thinktank-ului progresist Century Foundation, a mai văzut acest lucru. Dar amploarea este nouă şi îngrijorătoare, spune ea. Discuţiişle de pe reţelele sociale – şi din presa mainstream – se concentrează pe motivaţiile atacatorului şi pe impactul asupra alegerilor, arată Rogeres. Iar actorii rău intenţionaţi doresc să transforme un moment ca acesta într-un apel mai larg la violenţă şi vor răspândi minciuni pentru a ajunge acolo, avertizează ea.

„Faptul că acesta este mediul furtunii perfecte pentru dezinformare, de fiecare parte a spectrului politic, este ceva care mă îngrijorează enorm”, mărturiseşte Rogers. „Pentru că este visul umed al unui accelerator … Dar trebuie să avem voci în mass-media care să vorbească despre faptul că aceasta este o situaţie ieşită din comun. Oamenii trebuie să se calmeze cu privire la speculaţii”, subliniază experta.

Ce sunt „acceleratorii”

„Acceleratorii” sunt cei de la extremele politicii – de dreapta şi de stânga – care doresc un război civil care să ardă ţara din temelii, astfel încât să poată începe din nou de la zero, explică The Guardian. În urma împuşcării lui Trump, pe reţelele sociale a început să circule tot mai mult termenul de „război civil”, adaugă publicaţia britanică.

Social media a fost instantaneu inundată cu hiperbole, minciuni, teorii ale conspiraţiei şi prostii lipsite de dovezi cu privire la atac.

Comentariile au variat de la sugestii dinspre dreapta, cum ar fi cele ale lui Michael Collins, reprezentant din Georgia, potrivit cărora preşedintele Joe Biden a incitat la violenţă şi ar trebui să fie acuzat, până la cele dinspre stânga, care spun că împuşcăturile sunt o farsă menită să consolideze cifrele lui Trump, aflat în uşoară scădere în sondaje.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: