Scăderea puterii de cumpărare și scumpirea creditelor sunt principalele motive pentru care imobilele se vând mai ieftin.
Spre exemplu, un apartament cu trei camere din sectorul 2 al Capitalei, care costa în urmă cu cinci luni 125.000 de euro, nu se va vinde cu mai mult de 119.000 de euro.
Dobânzile mari, gradul de îndatorare ridicat, dar şi modificările fiscale pe care Guvernul vrea să le introducă îi fac pe români mai prudenţi şi mai puţin dispuşi să se împrumute de la bănci.
Din acest motiv, găsim apartamente cu trei camere, în blocuri construite în 1980 de exemplu, care se vând mai ieftin decât în urmă cu două luni. Acest lucru nu s-a mai întâmplat din 2014, conform observatornews.ro.
„Anul trecut pe vremea aceasta s-ar fi vândut probabil în două-trei săptămâni, acum e nevoie de trei, patru luni și vedem o ajustare a prețului de tranzacție față de prețul de listă mai mare. Procentele sunt undeva între patru și șase la sută. Dacă există modificări neintabulate, procedura de a actualiza cadastrul este mult mai anevoioasă, costă“, a declarat Toma Filipovici, președinte Asociația Agenților Imobiliari.
Sunt însă destui cumpărători care achită cash, mai ales cei care sunt la a doua sau a treia locuinţă.
Dacă tranzacțiile scad, cererea pentru chirii crește și evident, și prețul. Sumele au crescut, în medie, cu 13% de la un an la altul.
În iulie, doar patru cartiere bucureștene au înregistrat creșteri de prețuri pentru apartamentele scoase la vânzare: Berceni, Dristor, Iancului și Mihai Bravu. Majorările au fost cu doar două procente.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News