Skip to content
Opinii & Analize

Apatie politică, volatilitate politică, majoritate parlamentară fragilă

Alegerile parlamentare din România sunt câștigate de partidul care dă premierul în urma constituirii unei majorități parlamentare. Din această perspectivă, chiar dacă a dominat unul din exit-poll-urile de aseară și rezultatele parțiale, PSD e departe de a fi câștigat parlamentarele. PSD e însă surpriza majoră a scrutinului de ieri. În mod tradițional, PSD a valorificat prezența scăzută la vot prin mobilizarea electoratului loial. Dar ieri, PSD a ,,valorificat” și o serie de variabile tradițional potrivnice: preeminența urbanului asupra ruralului, prezența ridicată a votanților cu studii superioare, precum și prezența scăzută la vot a seniorilor, adică grupa de vârstă 65+. Trebuie spus că PSD nu și-a convins votanții prin, deja celebrul, ,,program de guvernare” ori prin ,,specialiștii din toate domeniile” despre care vorbea Gabriela Firea. Votanții PSD au fost ,,convinși” mai ales de resentimentul, deja clasic, pe care românii îl manifestă față de orice partid aflat la guvernare. Acest resentiment stă la baza unei axiome politice în România: partidul aflat la guvernare nu se va mai afla în topul preferințelor electoratului la următoarele alegeri. De ce? ,,Pentru că proastă guvernare”, ca să-l parafrazez pe un fotbalist român de top. ,,Strategii” PNL care au susținut preluarea guvernării la finele lui 2019 n-aveau cum să anticipeze pandemia de coronavirus. Dar faptul că aceștia s-au îmbătat, la propriu, cu ideea că PNL va trăi un an de zile din capitalul de simpatie adunat de Klaus Iohannis la prezidențialele din 2019, denotă că ,,strategii” PNL cunosc România, așa cum cunosc eu atmosfera de pe planeta Neptun. Într-o țară în care încrederea în partidele politice e constant sub 10%, iar votul de blam e deja o instituție în sine, orice partid aflat la guvernare se va eroda masiv. Mai ales atunci când adversarul tradițional s-a prăbușit politic, cazul unui PSD ajuns, la finele lui 2019, la 20%. PNL a avut împotriva sa pandemia de coronavirus, așa cum PDL a avut împotriva sa criza financiară din 2008. Simultan însă, PNL a avut de partea sa ,,abisul” electoral din care PSD părea să nu mai iasă după figurația Vioricăi Dăncilă la prezidențiale. Și din care a fost extras de pandemia de coronavirus și de stângăciile guvernului Orban, printre care mai ales ,,demonizarea” constantă, pentru orice, a unui partid care nu se mai afla la guvernare. Prăbușirea PNL de la un prezumtiv 50%, la finele lui 2019, la sub 30% la parlamentarele de ieri constituie un caz de manual despre consecințele guvernării în criză, într-o țară caracterizată de neîncredere cronică în instituțiile publice, în politicieni și în partidele politice. Dincolo de calculele politice febrile care se fac la această oră, alegerile parlamentare de ieri au relevat trei certitudini.

Apatia politică. Despre numeroasele probleme structurale ale democrației din România nu se discută. Sau, dacă se discută, se discută dogmatic, de genul democrația e sacră și punct. Faptul că la parlamentarele de ieri am avut cea mai scăzută prezență la vot de la separarea parlamentarelor de prezidențiale din 2008, nu are neapărat legătură cu pandemia de coronavirus. Impactul pandemiei nu trebuie subestimat, dar nici supralicitat. În mod constant, la parlamentarele din 2008, 2012 și 2016, peste 60% dintre cetățenii cu drept de vot din România nu au votat. Oare de ce? Cetățenii nu mai votează atunci când înțeleg că votul lor nu produce nicio schimbare palpabilă pentru ei. Adică atunci când se simt nereprezentați sau abandonați politic. Deja împărtășit de majoritatea votanților din România, sentimentul abadonului politic a fost exacerbat de pandemia de coronavirus. Care e, deci, o circumstanță agravantă, iar nu o cauză structurală a absenteismului politic. Pentru cei mai mulți dintre cetățenii români e limpede că ,,reformarea partidelor” e doar o poveste de adormit adulții. Și că ,,oferta politică” va fi ticsită și mai departe cu oameni care au trișat flagrant în diferite moduri: educațional, profesional, politic, uman etc. Apatia politică afectează direct credibilitatea guvernării. Iar de credibilitate este nevoie ca de aer în climatul economic și social fluid produs de pandemia de coronavirus. Absenteismul masiv de la alegerile de ieri ne spune că orice formulă de guvernare, de stânga sau de dreapta, se va decredibiliza rapid. Cât de fezabilă este, în aceste condiții, o formulă de guvernare care să exprime un larg ,,consens național”, vorba unui fost președinte neobișnuit cu schismele politice? Absenteismul masiv de la parlamentarele de ieri e un vot de blam, prin ricoșeu, pentru o elită politică frustrată. Și care nu poate să înțeleagă că propriul minorat politic produce minoratul strategic al țării pe care o gestionează.

Volatilitatea politică. O axiomă din științele politice spune că acolo unde este apatie politică se manifestă și volatilitatea politică. Mai precis, prezența scăzută la vot este însoțită de dispariția loialității electoratului față de partidele tradiționale. Motivul e unul pe care deja l-am amintit, și-anume proasta guvernare. Dacă a existat o competiție politică între partidele tradiționale din România, atunci aceasta s-a dat în domeniul proastei guvernări. Cu toate acestea, în România se vorbește obsesiv despre ,,bazine de dreapta” și ,,bazine de stânga”, în condițiile în care aproape 70% din cetățenii cu drept de vot nu votează. Oare cetățenii care nu votează din ce ,,bazin electoral” fac parte? Altceva contează. Și-anume că, cel puțin după datele unuia dintre exit-poll-urile de aseară, peste 35% din voturile exprimate – includ aici și USR-PLUS – nu mai merg la partidele tradiționale din România. Acesta e un caz deja clasic de volatilitate politică, adică de public care nu mai votează din cauza abandonului politic exprimat în oferta politică second-hand. Acum două decenii, Vadim Tudor câștiga în fața lui Ion Iliescu în Transilvania, dar pierdea alegerile prezidențiale. Apărut din ,,spuma mării”, AUR e pe cale să surclaseze PMP și alianța ALDE-PRO România. Să fie vorba aici de un ritual inversat, adică de confirmarea clișeului că diversificarea ofertei politice produce, în mod necesar, ,,nationalism feroce”, după cum se exprima un comentator politic? Sau apariția AUR e de fapt rezultatul competiției politice dintre partidele tradiționale din România în materie de proastă guvernare? Un lucru e cert. În contextul volatilității politice ridicate, prezența scăzută la vot este rețeta supraviețuirii partidelor tradiționale.

Majoritate parlamentară fragilă. O potențială guvernare de ,,dreapta” se va baza pe o majoritate parlamentară fragilă. Tot pe o majoritate fragilă se va baza și o potențială guvernare de ,,stânga”, afară de cazul în care pragmatismul exacerbat al politicienilor din România va da naștere unui USL 2.0. Deși probabilitatea unui asemenea hibrid politic tinde către zero în acest moment. Dar fragilitatea majorității parlamentare poate fi atenuată de redistribuirea voturilor. Cel puțin 10% din sufragiile exprimate pot fi redistribuite dacă Pro-România și PMP nu trec pragul electoral Cu toate acestea, lecția ultimului deceniu de ,,democrație originală” din România a fost că traseismul politic constituie soluția optimă pentru majoritățile politice fragile. În acest sens, au apărut partide parlamentare în afara ciclului electoral, precum UNPR și, mai recent, PRO România. Oare ce nou partid politic va apărea în proaspăt ,,unsul” Parlament? Sau care dintre partidele parlamentare ne-tradiționale va dispărea în următorul ciclu parlamentar? În definitiv, pentru modernizarea României, pentru interesul national ori pentru consolidarea statului de drept nici un ,,sacrificiu politic” nu este prea mare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *