Apelul oamenilor de afaceri, înaintea turului 2: Avem nevoie de o economie liberă, nu de stăpâni politici

Sursa foto: Inquam Photos / Malina Norocea

Președintelui Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, a transmis, joi, o scrisoare adresată candidaților la președinție George Simion și Nicușor Dan, cerându-le să se angajeze „fără echivoc” că vor păstra România pe drumul european și atlantic, nu vor crește taxele și că vor respecta democrația.

„În România există, în continuare, oportunități mari și pentru a fi cu toții mai prosperi avem nevoie de decizii care se bazează pe date, nu pe dogme. Avem nevoie de o economie liberă, nu de stăpâni politici,” a spus președintele Concordia în scrisoarea adresată celor doi candidați.

Șucu a avertizat că oamenii de afaceri vor trage la răspundere oamenii politici „fără ezitare”, ori de câte ori „interesele economice ale țării sunt amenințate”.

Concordia le cere celor doi candidați rămași în cursa prezidențială, să declare public, „fără echivoc”, că nu vor schimba drumul european și atlantic al României.

„Este singura opțiune. Orice tentativă de deturnare a României de la parcursul european şi atlantic va avea consecințe economice directe şi va duce la un declin sigur al nivelului de trai şi al veniturilor tuturor”, potriit scrisorii.

Concordia: criza din 2010 se poate repeta

Mai departe oamenii de afaceri vor o promisiune fermă că niciunul dintre cei doi candidați nu va susține măriri de taxe și că se va implica în eliminarea dezechilibrelor economice, prin promovarea cheltuirii responsabile a banilor publici.  „În 2010, incapacitatea clasei politice de a adapta veniturile la cheltuieli în ciuda tuturor avertismentelor a dus la măsuri brutale, care au zdrobit sute de mii de companii și angajații lor, au omorât visurile antreprenorilor români și au prelungit criza cu încă trei ani. Se poate repeta? Mâine, dacă decidenții vor apela din nou la vandalism fiscal”.

Concordia cere de asemenea lui Simion și Dan să   „respecte democrația, libertatea, proprietatea privată și domnia legii”, pentru că „doar așa mediul privat poate produce bunăstare și noi vom avea încredere să continuăm investițiile”.

Conferderația Patronală Concordia cuprinde companii  din 20 sectoare care au în total peste 450.000 de angajați, având o contribuție totală de 30% din PIB-ul țării.

Nicușor Dan, contracandidatul lui George Simion în turul 2 prezidențial, l-a contrazis, miercuri, pe liderul AUR și a spus că nu pot fi concediați 500.000 de bugetari.

Și liderul Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, a desființat anunțul lui Simion privind concedierea bugetarilor dacă ajunge președinte. „Îi recomand lui Simion, înainte de toate, să-și aleagă cu atenție oamenii care îi dau informații”, a spus sindi

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: