Șantierul Naval Damen Galați a obținut o finanțare de 25 mil. euro de la Exim Banca Românească pentru extinderea și modernizarea capacităților de asamblare a navelor, ca parte a unui program amplu de investiții. Exim Bank, bancă deținută majoritar de statul român, a răspuns apelului la parteneriate strategice lansat de Premierul Marcel Ciolacu, pentru sprijinirea marilor proiecte strategice ce consolidează economia națională. Finanțarea susține dezvoltarea unuia dintre cele mai mari șantiere navale din Europa, care livrează sute de nave militare, comerciale și de suport pe piața globală de profil.
Fondurile acordate de Exim Banca Românească vor permite șantierului să își extindă și modernizeze facilitățile de asamblare, consolidând poziția de lider pe piața navală. Investiția susține inclusiv dotările tehnologice avansate, esențiale pentru a răspunde cerințelor tot mai complexe ale pieței globale.
„Credem că este important ca România să aibă producători locali puternici şi, de aceea, suntem încântaţi să susţinem Şantierul Naval Damen Galaţi în implementarea proiectelor sale de investiţii într-un domeniu de activitate strategic la nivel naţional şi local, care angrenează forţă de muncă şi un întreg sector conex al serviciilor şi subcontractărilor, pe plan orizontal”, a declarat Traian Halalai, președintele executiv al Exim Banca Românească.
Inovație și sustenabilitate în construcțiile navale
Damen Galați continuă să își diversifice portofoliul de produse, de la nave militare pentru Marina Regală Olandeză și Marina Portugheză până la feriboturi electrice destinate Canadei. Aceste proiecte evidențiază preocuparea pentru inovație, eficiență energetică și soluții sustenabile.
Directorul general al șantierului, Doru Gaibăr, a subliniat angajamentul companiei și a apreciat sprijinul Exim Banca Românească:
„Anul acesta sărbătorim 25 de ani de activitate Damen la Galaţi şi suntem încântaţi că la acest moment derulăm un nou proiect de investiţii care va permite şantierului să evolueze într-o direcţie prosperă şi sustenabilă.”
Planul de reindustrializare a României, sprijinit de sistemul bancar
De la preluarea șantierului în 1999, Grupul Damen a realizat investiții de peste 146 mil. euro, contribuind la economia locală prin generarea de locuri de muncă și susținerea sectorului conex al subcontractorilor. Șantierul, cu peste 500 de nave livrate și o forță de muncă calificată, este un centru de excelență pe plan global. Acordul financiar cu Exim Banca Românească deschide noi oportunități pentru dezvoltarea industriei navale românești și pentru creșterea contribuției acesteia la economia internațională.
Foarte important este că investiția de la Galați este un prim efect direct al solicitării Premierului ca sistemul bancar să susțină, alături de stat, marile investiţii în zone-cheie pentru dezvoltarea economică a României.
PSD și Marcel Ciolacu au demonstrat că sunt cei care cresc veniturile românilor, salariul minim și pensiile. Calea sigură pentru România trebuie să conțină reindustrializarea economiei naționale și finalizarea autostrăzilor, oferind în același timp tuturor românilor, din țară și din diaspora, acces egal la sănătate și educație și un program național de protejare a tinerilor de droguri.
CMF 31240010
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News