APIA şi AFIR au făcut plăţi de 119 milioane euro în perioada 22-30 aprilie 2024

Sursa foto: Flickr

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au făcut plăţi de 119 milioane euro (594,66 milioane de lei) în perioada 22-30 aprilie 2024, informează Ministerul Agriculturii printr-un comunicat.

Conform sursei citate, prin plăţile efectuate în perioada menţionată, AFIR a decontat cheltuielile realizate în cadrul proiectelor de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, precum şi cele aferente măsurilor de mediu şi climă.

Din această sumă, 17,48 milioane de euro (87,39 milioane de lei) reprezintă finanţarea de la Bugetul Naţional, iar diferenţa este acoperită din FEADR – Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.

Cele mai multe plăţi, respectiv 112,7 milioane de euro, au fost efectuate pentru rambursarea cheltuielilor beneficiarilor proiectelor de investiţii.

„Fondurile publice nerambursabile sunt acordate în urma verificării şi autorizării la plată de către experţii AFIR a cheltuielilor realizate, în baza cererilor de plată primite de la beneficiarii publici şi privaţi ai Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), în conformitate cu contractele de finanţare încheiate, precum şi cu angajamentele asumate”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, în perioada 29-30 aprilie 2024, APIA a efectuat plăţi în suma totală de 22,38 milioane lei (4,5 milioane euro) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cofinanţare de la Bugetul Naţional (BN1) şi Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: