Skip to content
Politică

Aplicațiile din Play Store care nu corespund noilor reguli vor fi eliminate

Magazinul oficial de aplicații pentru Android va trece printr-un proces de curățare, care va elimina mai multe categorii de aplicații care nu corespund noului regulament.

Google a actualizat regulamentul pe care dezvoltatorii de aplicații pentru Android trebuie să-l respecte pentru a fi admiși în Play Store, actualizare care va duce la eliminarea a numeroase aplicații.

Astfel, noul regulament prevede că nu vor mai fi acceptate aplicațiile care:

  • Minează criptomonede;
  • Vând arme de foc și accesorii;
  • Includ conținut sau reclame pentru adulți, dar se adresează copiilor;
  • Sunt construite pe baza unor instrumente automatizate cu scopul de a face spam.

Prima interdicție va duce la eliminarea acelor aplicații care se promovează într-un anumit fel dar, în fapt, ascund funcții pentru minare monedelor virtuale, folosindu-se de resursele telefoanelor mobile, fără cunoștință posesorilor, pentru a mina criptomonede.

A doua și a treia mențiune au rolul de a omogeniza regulile magazinului de aplicații pentru  Android cu legislația în vigoare privind armele de fol și protecția copiilor.

Cea de-a patra mențiunea vizează acei dezvoltatori care se folosesc de instrumentele care permit automatizare procesului de creare a aplicațiilor pentru a înscrie mai multe versiuni ale aceleiași aplicații.

Play Store, care la finele anului anterior ajungea la 3,5 milioane de aplicații, urmează direcția deschisă de Apple, care realizat același tip de curățenie în urmă cu un an.

În fapt, după actualizarea regulamentului și eliminarea aplicațiilor care nu erau conforme, App Store a scăzut ca volum pentru prima oară, având acum aproximativ 2 milioane de aplicații.

Citește mai mult: profit.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *