Skip to content
Editorial Opinii

Apocalipsa după Dragnea 

Fostul șerif al PSD stă în celulă și rânjește pe sub mustață. Dispariția sa din politică a declanșat un război generalizat, în care foștii săi dușmani, dar și foștii săi aliați, se încaieră pe viață și pe moarte.

Se gândește, poate, că în iulie mai are o șansă să iasă, dacă băieții pe care i-a plantat la Curtea Constituțională vor putea impune la vot o decizie de desființare a completelor de trei judecători. Sunt vise de vară: Dragnea, asemenea  prietenului sau Nicușor Constantinescu, va face pușcărie cu “două cifre” – când va fi gata de eliberare, o să-i vină condamnările din celelalte dosare, pe sistemul “trenulețul”.

Oricum, până atunci, Viorica pune mâna pe partid, modifică statutul. La ce folos, însă?! PSD face implozie fără Dragnea. Partidul s-a prăbușit sub 20 de procente. Cățelușii crescuți de el preiau acum funcțiile de conducere, baronii pe care i-a protejat se văd scoși din schemă de doamna Viorica, cea atent consiliată “de la pădure”.

Dragnea a avut dreptate, fără el partidul a intrat pe mâna “noii Securități”. A făcut greșeala să-l numească pe Gabi Vlase la SIE și cam din acel moment filmul s-a rupt. Certat cu băieții de la SRI, cu un SIE transferat parțial la Ponta prin Predoiu, cu atacurile lui disperate la SPP și STS, șeriful Dragnea a încercat cu un pistol cu apă să-i împuște pe toți din local, evident, ajungând el însuși să fie ciuruit. S-a dovedit că viclenia nu ține loc de inteligență și educație.

Dispariția șerifului a aruncat în aer PSD și pe Dăncilă, dar și PNL și USR – Plus. Fără Dragnea, PSD nu are un prezidențiabil care să intre în turul doi și să-l ajute astfel pe Iohannis să câștige lejer un al doilea mandat. Anesteziată de consultanții cu epoleți, Dăncilă se agită disperată să-i ofere lui Iohannis un candidat decent, însă toate măsurătorile făcute la Teodorovici, Fifor șamd arată procente rizibile. Cine își lipește acum cariera de o candidatură la prezidențiale din partea PSD se sinucide profesional și politic. Astfel, niciun independent de bună credință nu se va băga în mocirlă în numele PSD. Rămâne în sarcina “noii Securități” să bage un candidat de la PSD în turul doi, numai că, oricât se frământă, nu le iese pasiența.

La terasă, generalul Coldea râde de se prăpădește de situația lui Iohannis, care a căzut în propria capcană. În ziua condamnării lui Dragnea, președintele a ieșit, cu o jumătate de oră înaintea pronunțării, și a cerut ca infractorii să fie condamnați. Ceea ce s-a și întâmplat.

Cum mai poate crede Iohannis vreodată că pesediștii îl vor vota în turul doi, atunci când se va bate cu Barna? De ce nu a înțeles Iohannis un adevăr evident? Cel mai bun candidat pentru ca el să câștige a fost întotdeauna Dragnea și numai Dragnea. Un PSD distrus, la 15 procente, îi ajută numai pe Barna și gruparea USR- Plus. Din superficialitate și atotsuficiență, Iohannis poate pierde al doilea mandat, un mandat pe care îl avea în buzunar până la condamnarea lui Dragnea.

Privind la rece, încarcerarea lui Dragnea este cel mai negru coșmar pentru Iohannis. Președintele înțelege acum că niciun pesedist nu poate trece pragul de 25 de procente pentru a intra în turul doi. În jurul lui, Dragnea a făcut prăpăd, politica de slugărnicie totală, abjectă, a lăsat partidul fără lideri. Apoi, cum crede Dăncilă că poate rezista la șefia PSD, când la prezindențiale partidul o sa facă 15 la sută?

Șantajul cu funcția de premier poate funcționa până în decembrie, apoi doamna își va face bagajul, după ce băieții de la pădure vor bifa câteva combinații consistente. Iar după Dăncilă urmează opoziția și apoi disoluția PSD, este atât de evident încât se vede de pe Lună. Prin dispariția lui, Dragnea i-a torpilat atât pe Iohannis, cât și pe Dăncilă, așa că președintele și premierul au devenit în mod natural aliați, numai că nu prea pot să se ajute reciproc cum și-ar dori.

Dispariția lui Dragnea a băgat dihonia și reglajul de conturi între PNL și USR – Plus. Barna vede acum că are o șansă clară de a intra în turul doi al prezidențialelor. Și Cioloș voia să candideze dar se pare că a fost liniștit, deocamdată.
Dragnea, cu toată imaginea lui de jupân care călărea țara, nu ar fi avut probleme să intre în turul doi. El ar fi fost cel mai comod candidat pentru Iohannis, l-ar fi bătut pe mustăcios cu 70 la sută, lejer, fără să iasă din biroul de la Cotroceni. Astfel însă, testamentul politic al lui Dragnea către popor a venit la pachet cu acest Barna. Care este principalul beneficiar al condamnării fostului lider PSD. Dacă Dragnea încă nu a aflat cine a tras sforile ca el să ajungă la Rahova ar trebui să se intereseze cine stă pitulat în spatele construcției USR- Plus. O să găsească un vechi amic. Dar Dragnea deja știe aceste amănunte, le știa și când era în libertate. Și a ieșit din politica exact cum nu își dorea: “ca prostul”.

Astfel, într-o operațiune de-a dreptul specială, Barna a devenit un jucător politic semnificativ exact în clipa în care Dragnea intra pe porțile de la Rahova. Iar majoritatea voturilor USR- Plus au fost luate din cauza demonizării aceluiași Dragnea. O demonizare la care Dragnea a muncit cu osârdie în fiecare zi, cu toate tâmpeniile și aiurelile făcute în doi ani și jumătate, care au ostilizat 5 milioane și jumătate de români și care au venit să îi dea cu ștampila peste mustață.

Ca o imagine plastică, din cadavrul politic al fostului jupân au mâncat și mănâncă în continuare toți actorii politici: Iohannis și PNL au crescut lovind în Dragnea, # rezistenții useriști au ajuns la 25 de procente, noii șefi ai PSD își datorează funcțiile ministeriale și de influență tot lui Dragnea. În sfârșit, acolo, de la Rahova, Dragnea poate înțelege că a devenit un veritabil Naș politic, i-a nășit pe toți sub o formă sau alta, câteodată cu intenție, alteori din prostie și autosuficiență. Toți politicienii de top ar trebui să-i mulțumească în gând lui Dragnea pentru că s-a lăsat băgat la răcoare.

Noi, talpa țării, vom culege roadele putrezite ale unei țării aflată deja în criză financiară, care se împrumută săptămânal să plătească pensiile și salariile, în care prețurile au luat-o razna, fără infrastructură, spitale sau educație decente. Criza economică care ne va lovi la iarnă este cadoul pe care Dragnea l-a făcut poporului nerecunoscător, care a ieșit în stradă și l-a oprit să se salveze de la pușcărie. După mine, potopul…

PS: Demult nu am mai scris un text în care să apară de 26 de ori numele lui Dragnea. Nu vi se pare totuși ciudat că aproape nimeni nu îîi mai rostește numele?

1 comentariu la “Apocalipsa după Dragnea 

  1. Si-atunci de ce i-l rostiti? Lasati-l sa zaca exact unde-i este locul – la Rahova, chiar sper sa nici nu-l mai vad sau aud vreodata. Continui sa am in ochi cohortele lingusitoare de jurnalisti care-l secondau, de cate ori catadicsea sa iasa la presa, ca sa-i mai arunce o ciozvarta de vizibilitate. De-a dreptul scarbos, gretos cum ati putut face voi, presa, dintr-un ghertoi de Gratia UN NUME in tara asta, sa va fie rusine! Si mai aveti tupeul sa spuneti ca l-au crescut altii, NU, voi l-ati crescut, si toate slugile imputite din sparlament si guvern, a capturat si cu ajutorul vostru o tara, si cand in sfarsit scapam de el, o dati ca nu se mai alege iohannis, ca o sa aiba o mare problema cu Barna, ca iese Barna. Sa fim seriosi, daca mai da vreo duma despre lgbt, nu intra nici in turul 2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *