Apple ameninţă cu închiderea unor servicii în Marea Britanie

apple-mac
apple-mac

Mai multe servicii Apple, precum FaceTime şi iMessage, ar putea fi închise în Marea Britanie, în loc să le fie slăbită securitatea, conform unei propuneri legislative, spun reprezentanţii companiei americane.

Marea Britanie vrea să impună prin lege companiilor care deţin soluţii de comunicare digitală să dezactiveze criptarea pentru ca autorităţile să poată accesa datele utilizatorilor atunci când consideră necesar.

Propunerea, care vine în completarea Legii Puterii de Investigaţie din 2016, a fost deja criticată de mai mulţi specialişti şi militanţi pentru protejarea intimităţii în mediul digital.

Acum a venit rândul Apple să-şi exprime dezacordul faţă de aceasta. Compania americană spune că, mai degrabă, ar opri funcţionarea în Marea Britanie a serviciilor sale, decât să slăbească securitatea acestora.

În discuţie sunt serviciile de comunicare ale companiei, precum FaceTime şi iMessage, care securizează comunicaţiile folosind criptarea end-to-end, caz în care doar expeditorul şi destinatarul deţin cheile de decriptare a informaţiilor.

Apple se adaugă unei liste din ce în ce mai mari de critici ai propunerii legislative din Marea Britanie. WhatsApp şi Signal şi-au exprimat anterior opoziţia faţă de aceasta, informează news.ro.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: