Apple a lansat iPhone 6, iPhone 6 Plus şi Apple Watch

Apple a prezent marți, la Cupertino, smartphone-urile iPhone 6 și iPhone 6 Plus, cu ecrane de 4,7, respectiv 5,5 inci, fiind cele mai subțiri telefoane Apple de până acum.

Totodată, compania a lansat primul Apple Watch, cu un cadran tradiţional, pătrat, cu benzi interşanjabile. 

E cel mai personal dispozitiv pe care l-am creat vreodată. Ce nu am făcut a fost să luăm iPhone-ul, să micşorăm interfaţa de utilizator şi să îl ataşăm la încheietură. La o simplă apăsare a unui buton, cadranul funcţionează ca ecranul unui iPhone, iar butonul are funcţia de Home„, a declarat Tim Cook, directorul companiei.

Apple anunță că este cea mai importantă lansare de la apariția iPhone, în urmă cu 7 ani. Telefoanele se vor lansa în cele mai importante piețe din lume pe 19 septembrie, iar până la finalul anului vor ajunge în 115 piețe. 

iPhone 6 are ecran de 4,7 inci, rezoluție 1334×750 si 326 ppi, în timp ce iPhone 6 Plus are ecran de 5,5 inci și rezolutie 1920×1080, 401 ppi. 

Compania spune că ecranul iPhone 6 are peste un milion de pixeli, iar 6 Plus, peste două milioane. 

Noile iPhone sunt și mai subțiri decât 5S (6,9 mm și 7,1 mm, în comparație cu 7,6 mm). iPhone 6 are un preţ de pornire de 199 de dolari, cu un contract pe doi ani. iPhone 6 Plus începe de la 299 de dolari, informeaza b1.ro.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: