Aproape 300 de copii au murit de la începutul anului traversând Marea Mediterană

Sursă foto: Twitter
Sursă foto: Twitter

Un număr de 289 de copii şi-au pierdut viaţa în primele şase luni ale acestui an în încercarea de a traversa Mediterana pentru a ajunge în Europa, număr în creştere puternică, a anunţat vineri ONU, potrivit AFP.

Acest număr este dublu faţă de cel din primul semestru din 2022, a precizat Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), făcând apel la crearea unor culoare umanitare sigure ce le permit copiilor să găsească refugiu în Europa.

„Numărul copiilor care şi-au pierdut viaţa încercând să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Europa s-a dublat în prima jumătate a anului în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Estimăm că în cursul primelor şase luni ale acestui an 11.600 de copii au efectuat traversarea, adică exact dublu în raport cu aceeaşi perioadă din 2022”, a declarat responsabilul UNICEF pentru migraţie şi persoane strămutate, Verena Knaus.

În primele trei luni din 2023, 3.300 de copiii care au efectuat această traversare – adică 71% din numărul total – nu erau însoţiţi sau fuseseră separaţi de familiile lor, potrivit UNICEF.

Acest număr este de trei ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului precedent.

„Aceşti copii trebuie să ştie că nu sunt singuri. Liderii lumii întregi trebuie să acţioneze de urgenţă”, a subliniat Verena Knaus.

Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, membrii Parlamentului European au solicitat joi o „strategie de căutare şi salvare fiabilă şi permanentă” a migranţilor în Mediterana, după un naufragiu la jumătatea lunii iunie în largul coastelor greceşti care este posibil să se fi soldat cu peste 600 de morţi.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: