Skip to content
Juridic

Aproape 8 ani de închisoare pentru fostul șef al CJ Argeș. Decizia e definitivă

Jurnal de Arges

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat definitiv, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 7 ani şi 8 luni închisoare pentru luare de mită. Instanţa a menţinut, însă, o decizie anterioară privind eliberarea condiţionată din penitenciar.

Potrivit deciziei, Nicolescu a primit 5 ani închisoare pentru luare de mită, această pedeapsă fiind contopită cu o condamnare din alt dosar, pedeapsa finală fiind de 7 ani şi 8 luni, potrivit Agerpres.

Pe de altă parte, instanţa l-a achitat pe Nicolescu pentru abuz în serviciu şi a încetat procesul penal împotriva lui pentru două infracţiuni de fals intelectual ca urmare a prescrierii faptelor.

Potrivit DNA, în martie 2009, CJ Argeş, în calitate de autoritate contractantă, a organizat o procedură de achiziţie publică prin licitaţie deschisă, ce avea ca obiect reabilitarea a două poduri afectate de inundaţii, amplasate pe drumuri judeţene, în localităţile Căteasca, respectiv Ciomăgeşti.

Fondurile respective proveneau din accesarea unui proiect finanţat din fonduri PHARE, destinat strict reabilitării obiectivelor de infrastructură rutieră şi de mediu afectate de inundaţiile din perioada aprilie – mai şi iulie – august 2005.

„Pentru a accesa banii europeni, funcţionari din cadrul CJ Argeş au atestat în cererea de finanţare, în mod nereal, că respectivele poduri fuseseră afectate de inundaţii, deşi unul dintre ele, cel din comuna Căteasca, fusese avariat anterior, aşadar nu era eligibil pentru proiectul respectiv. Cererea de finanţare a fost însoţită de o declaraţie de parteneriat semnată la data de 25 ianuarie 2007 de inculpatul Nicolescu, în calitate de preşedinte al CJ Argeş şi reprezentant al acestei autorităţi contractante, cunoscând faptul că în conţinutul acestei cereri sunt atestate împrejurări necorespunzătoare adevărului. Caracterul fals al acestui înscris constă în aceea că în conţinutul acestuia s-a menţionat în mod nereal că podul din comuna Căteasca a suferit avarii importante în urma calamităţilor naturale din perioada aprilie – august 2005 şi ca urmare a fost închis circulaţiei, deşi infrastructura podului era avariată anterior anului 2004, iar la momentul producerii inundaţiilor podul era închis circulaţiei”, arătau anchetatorii.

DNA preciza că înscrisul astfel falsificat a fost folosit şi prezentat la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Locuinţelor şi la Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud – Muntenia şi, ca urmare, a fost încheiat contractul de finanţare nerambursabilă în baza căruia au fost efectuate plăţi din Programul PHARE în valoare de aproximativ 985.000 euro, echivalentul a peste 4,4 milioane lei, fonduri obţinute pe nedrept, ce reprezintă pagubă creată Ministerului Dezvoltării Regionale.

În cursul anului 2009, în urma licitaţiei organizate de CJ Argeş, contractul de reabilitare a podului Căteasca a fost atribuit, în mod nelegal, societăţii Zeus SA, în condiţiile în care, iniţial, câştigătoare a licitaţiei fusese declarată o altă societate, înlăturată ulterior, în mod arbitrar, de comisia de evaluare, după reluarea procedurii dispusă de Constantin Nicolescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *