Aproape jumătate din populaţia din Nagorno-Karabah a fugit din această regiune din Caucaz după ofensiva fulgerătoare a Azerbaidjanului de săptămâna trecută, care a pus capăt în mod brutal viselor de independenţă ale separatiştilor armeni. Reacția Uniunii Europene în contextul tensiunilor din regiune este mai mult decât rezervată, potrivit unei analize AFP, preluată de Agerpres.
Un nou bilanţ raportat miercuri de Erevan arată că 50.243 de etnici armeni s-au refugiat până acum în Armenia din Nagorno-Karabah, în urma operaţiunii militare azere soldate cu peste 400 de morţi de ambele tabere. Dar și acest bilanţ este provizoriu, întrucât fluxul de refugiaţi din Karabah practic nu încetează.
În acelaşi timp, peste 100 de persoane sunt date în continuare dispărute după explozia produsă la un depozit de carburant luat cu asalt de localnici luni seara în plin exod. Tragedia s-a soldat cu 68 de morţi şi 290 de răniţi, dar nici aceste cifre nu sunt definitive.
Azerbaidjanul a deschis duminică – la patru zile după capitularea separatiştilor şi un acord de încetare a focului ce a plasat sub controlul Baku regiunea secesionistă cu 120.000 de locuitori, în majoritate etnici armeni – singurul drum care care leagă Nagorno-Karabah de Armenia.
Autorităţile azere s-au angajat să le permită rebelilor care depun armele să plece. Cu toate acestea, miercuri, forţele azere l-au arestat pe omul de afaceri Ruben Vardanian, un personaj celebru în regiune, care a condus guvernul separatist al enclavei din noiembrie 2022 până în februarie 2023, în timp ce încerca să ajungă în Armenia.
Exod în Armenia
De cealaltă parte a graniţei, în Armenia, domneşte haosul. Primul popas pentru cei mai mulţi este oraşul Goris, în acest momente de nerecunoscut.
Sute de maşini au umplut străzile într-un haost total, sub privirile poliţiştilor neputincioşi în a le direcţiona. Elicoptere survolează zona.
Mulţi refugiaţi înfometaţi şi-au petrecut noaptea în vehiculele lor, unii dintre ei – cu ochii roşii de oboseală – spunând că nu au unde să se adăpostească şi nici unde să meargă în Armenia.
Un bărbat, în vârstă de 72 de ani, a dormit în duba sa utilitară, a cărei caroserie poartă urmele unor schije de obuz.
Pensionarul, cu dinţi de aur şi vestă decolorată în culorile unei echipe americane de baseball, a scăpat cu greu de un bombardament în timp ce mergea să-şi caute fratele, care fusese rănit pe front la 20 septembrie.
Fiul său a murit în ultimele lupte, care au făcut 213 morţi de partea separatiştilor armeni. Baku a declarat că a pierdut 192 de soldaţi şi un civil în operaţiunea militară.
„Vreau să merg la Erevan, dar nu ştiu ce este în măsură să-mi propună statul” armean, a explicat el pentru AFP.
Presiuni asupra premierului Nikol Paşinian
Premierul armean Nikol Paşinian se declarase pregătit să primească 40.000 de refugiaţi din Karabah în Armenia, ţară cu 2,9 milioane de locuitori.
Dar guvernul de la Erevan nu a reuşit până acum să găzduiască decât 2.850 de persoane, ceea ce lasă să se înţeleagă că o criză umanitară este iminentă.
„Armenia nu are resursele necesare pentru a gestiona o criză refugiaţilor şi nu va putea face asta fără ajutor din străinătate”, subliniază analistul politic Boris Navasardian, intervievat de AFP. Potrivit lui, această situaţie „va avea repercusiuni serioase pe scena politică”, pe fondul unei „nemulţumiri generalizate”.
Capitala Erevan este de mai multe zile scena unei serii de manifestaţii împotriva premierului Paşinian, acuzat de pasivitate în faţa Azerbaidjanului.
Nikol Paşinian are de a face de asemenea cu Rusia, care dispune de o bază militară importantă în Armenia şi care consideră Caucazul ca fiind un teritoriu sub influenţa sa chiar dacă această influenţă s-a diminuat de la lansarea ofensivei în Ucraina.
De asemenea, liderul armean a reproşat implicit Moscova lipsa de sprijin, calificând alianţele actuale ale ţării sale, în special cu Rusia, ca fiind „ineficiente”, ceea ce Kremlinul a contestat.
Promisiunile lui Aliev
Preşedintele azer Ilham Aliev a promis că drepturile armenilor care rămân în enclavă, alipită la Azerbaidjan în 1921, vor fi „garantate”, însă armenii nu par să dea prea multă crezare acestor asigurări pe fondul deceniilor de ostilitate reciprocă.
În urma apelului la protejarea civililor lansat marţi de şeful diplomaţiei americane Antony Blinken, omologul său german Annalena Baerbock a îndemnat Baku să permită observatorilor internaţionali să intre în enclavă.
„Copiii, femeile şi bărbaţii din Nagorno-Karabah trebuie să poată rămâne în casele lor şi în patria lor în pace şi demnitate”, a insistat ea.
UE practică o diplomaţie minimală cu privire la Nagorno-Karabah (analiză AFP)
Niciun fel de sancţiuni împotriva Azerbaidjanului, cerute de Armenia, câteva anunţuri umanitare şi multă tăcere: Uniunea Europeană, după ce a condamnat ofensiva de acum o săptămână a Baku împotriva Nagorno-Karabah, pare să practice o diplomaţie minimală în legătură cu acest conflict puţin cunoscut, notează miercuri France Presse într-o amplă analiză, potrivit Agerpres.
Capitalele europene, care în cea mai mare parte au recunoscut genocidul armean din 1915, nu au putut rămâne surde la acuzaţiile de „purificare etnică” aduse de Erevan împotriva Baku şi au condamnat ofensiva azeră.
Dar acestea nu au mers mai departe de nişte declaraţii formale. Iar la ONU, unde Consiliul de Securitate s-a reunit a doua zi după ofensiva fulgerătoare a Baku împotriva enclavei separatiste, nu a fost adoptată nicio rezoluţie.
Spania – care asigură în prezent preşedinţia Consiliului UE şi unde liderii armean şi azer, Nikol Paşinian, respectiv Ilham Aliev, se vor întâlni la 5 octombrie în Granada – iniţial „a respins acţiunile militare ale Azerbaidjanului”. De atunci, nu a mai abordat problema.
În Italia şi în Europa de Nord, ofensiva azeră nu suscită prea multe dezbateri, în pofida sutelor de morţi şi răniţi. La Bruxelles, Ungaria a blocat o declaraţie comună în care UE se declara „pregătită să ia măsuri adecvate în cazul în care situaţia se deteriorează”.
La rândul său, Germania a cerut miercuri Azerbaidjanului să permită accesul observatorilor internaţionali în Nagorno-Karabah.
Franţa, unde se află cea mai mare comunitate armeană din Europa, se implică mai mult, notează AFP. Preşedintele Emmanuel Macron şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la „ameninţările” azere la adresa „integrităţii teritoriale” a Armeniei. Marţi, ministrul său de externe a făcut apel la o „acţiune diplomatică internaţională”.
Germania, Franţa şi UE au deblocat 5 milioane de euro, 12 milioane de euro, respectiv 5 milioane de euro pentru a ajuta Armenia să facă faţă sosirii a peste 50.000 de refugiaţi din Karabah, un teritoriu populat de 120.000 de etnici armeni înainte de ultima ofensivă, dar recunoscut la nivel internaţional ca parte a Azerbaidjanului.
Între altele, acest element este cel care justifică moliciunea diplomatică a Europei, potrivit cercetătorului Bayram Balci de la Science Po.
Războaiele azero-armene
Baku şi Erevan au purtat două războaie sângeroase pentru controlul Karabah de la prăbuşirea Uniunii Sovietice în 1991, primul câştigat de Armenia, al doilea de Azerbaidjan, şi niciun stat membru ONU nu a recunoscut niciodată independenţa acestei regiuni (nici măcar Armenia).
„Europa nu poate face nimic (împotriva Azerbaidjanului) din moment ce recunoaşte principiul inviolabilităţii frontierelor”, observă Balci.
Mai mult, în ultimii ani, raportul de forţe s-a schimbat în favoarea Azerbaidjanului. Din 1991, Baku, cu resursele sale considerabile de hidrocarburi, s-a dezvoltat puternic din punct de vedere economic, mult mai mult decât Erevanul. Armata sa, echipată în mare parte de Israel, este susţinută şi de Turcia, Ankara practicând de aproximativ 15 ani pan-turcismul – o doctrină care pledează pentru unificarea popoarelor turcice.
Or, Turcia este membră a NATO, la fel ca aproape toate statele membre ale UE, care s-a apropiat de Baku de la invazia rusă în Ucraina. În acelaşi timp, Moscova, aliatul tradiţional al Erevanului, s-a concentrat pe războiul său cu Kievul.
Comisia Europeană califică Azerbaidjanul drept partener „de încredere”
În iulie 2022, preşedinta Comisiei, Ursula Van der Leyen, aflată într-o vizită la Baku, a calificat Azerbaidjanul drept un partener „de încredere”, în ciuda acuzaţiilor de încălcare a drepturilor omului la adresa regimului lui Ilham Aliev, notează AFP.
În luna mai, la Bruxelles, însuşi premierul Nikol Paşinian s-a declarat pregătit să recunoască, în anumite condiţii, apartenenţa Karabahului la Azerbaidjan.
„Europenii au jucat un rol în asta, nu neapărat pozitiv pentru partea armeană. În fond, Europa a obţinut ceea ce voia”, afirmă Taline Ter Minassian, profesor la INALCO, care denunţă o „tăcere satisfăcută” a UE de o săptămână.
În timp ce preşedintele Comisiei pentru afaceri externe din Franţa, Jean-Louis Bourlanges, a criticat luni „ipocrizia” europeană, omologul său german Michael Roth a respins orice „şantaj” în privinţa hidrocarburilor.
Cele 12 miliarde de metri cubi de gaze azere promise UE în 2022 nu sunt „uriaşe” în comparaţie cu volumul de 300 de miliarde de metri cubi consumat de Uniune în fiecare an, chiar dacă reprezintă o contribuţie „deloc neglijabilă”, argumentează Catherine Locatelli, cercetător în economie la CNRS.
„Azerbaidjanul este important pentru Europa”, dar eventualele sancţiuni, dacă vor fi adoptate, vor fi deosebit de „dificile pentru Azerbaidjan”, ale cărui hidrocarburi merg în primul rând spre UE şi pentru care „ar fi foarte complicat să găsească o piaţă de substituţie”, afirmă ea.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News
