Conform unor studii, aproape unu din patru alegători din Europa votează în prezent pentru partidele de extremă-dreaptă, o proporție care s-a multiplicat de aproape cinci ori față de mijlocul anilor 1990 și care a înregistrat o creștere deosebit de accentuată în ultimii trei ani, conform The Guardian.
O analiză realizată de peste 150 de politologi din 31 de țări a constatat că proporția europenilor care au votat pentru un partid de extremă-dreaptă la cele mai recente alegeri naționale din țara lor a crescut la peste 23%, de la aproximativ 10% în urmă cu un deceniu și de la aproximativ 5% în 1995.
Cercetarea, condusă de Matthijs Rooduijn, politolog la Universitatea din Amsterdam, în cadrul sondajului PopuList privind partidele europene de extremă-stânga, extremă-dreaptă și populiste, a relevat, de asemenea, că aproape 30% dintre europeni votează în prezent pentru partide anti-establishment, un alt record.
„Când am demarat proiectul PopuList în 2018, principala constatare a fost că unu din patru europeni vota pentru partide populiste, în mare parte de extremă stânga și extremă dreaptă”, a declarat Rooduijn.
„Acum, unul din patru votează pentru partide de extremă dreaptă, în mare parte populiste. Este o schimbare majoră.”
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News










