Skip to content
Europa

Aprobarea noii Comisii Europene, principalul punct al agendei sesiunii plenare a Parlamentului European

Parlamentul European se reuneşte luni seară în sesiune plenară la Strasbourg, principalul punct al agendei acesteia fiind supunerea la vot a componenţei şi a programului viitoarei Comisii Europene, condusă de Ursula von der Leyen, indică un comunicat de presă al PE.

După ce au evaluat comisarii desemnaţi, deputaţii europeni vor decide miercuri dacă vor alege Comisia ca întreg, ceea ce va permite noului executiv comunitar să îşi preia mandatul. Votul în plenul PE din 27 noiembrie va încheia procedura de examinare atentă de către Parlamentul European a echipei de comisari propuse. Scopul este de a garanta că organismul executiv al Uniunii Europene dispune de legitimitate democratică pentru a acţiona în interesul europenilor, informează agerpres.ro.

Ursula von der Leyen, aleasă în iulie preşedinte al viitoarei Comisii Europene, va prezenta echipa şi programul noii Comisii. În urma unei dezbateri, europarlamentarii vor decide cu majoritate simplă dacă vor alege sau nu Comisia Europeană. Dacă va fi aprobată, noua Comisie Europeană îşi va începe activitatea la 1 decembrie.

Votul în plen din 27 noiembrie va încheia lunga procedură de examinare atentă de către Parlamentul European a echipei de comisari propuse. Scopul este de a garanta că organismul executiv al Uniunii Europene are legitimitate democratică pentru a acţiona în interesul europenilor.

Marţi dimineaţă sunt prevăzute în plenul PE declaraţii ale reprezentanţilor Consiliului UE şi ai Comisiei Europene cu privire la pregătirea Consiliului European din 12-13 decembrie.

Tot marţi, câştigătorul Premiului Saharov pentru libertatea de gândire în 2018, regizorul de film şi activistul pentru drepturile omului ucrainean Oleg Senţov va primi distincţia în plenul PE.

Premiul Saharov i-a fost decernat lui Oleg Senţov anul trecut, când acesta era în închisoare după ce protestase în Piaţa Independenţei din Kiev împotriva anexării Crimeei de către Rusia. Senţov a fost eliberat de ruşi în luna septembrie, în cadrul unui schimb de prizonieri.

Situaţia din vecinătatea estică a Uniunii Europene şi cea din Orientul Mijlociu vor face miercuri seară obiectul unor declaraţii ale şefei diplomaţiei UE, Federica Mogherini, în plenul Parlamentului European.

Joi, în ultima zi a sesiunii plenare a PE, vor avea loc dezbateri cu privire la cazurile de încălcare a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept în Algeria, Cuba şi Haiti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *