Skip to content
Constanța Locale

Aproximativ 2.200 de militari vor participa la cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră

Aproximativ 2.200 de militari din mai multe state vor participa, de la sfârşitul acestei săptămâni, la cel mai mare exerciţiu NATO din Marea Neagră, „Sea Shiedl 19”.

Forţele Navale Române au transmis marţi, printr-un comunicat, că organizează, în perioada 5-13 aprilie, cel mai mare exerciţiu multinaţional naval, în apele teritoriale ale României şi în apele internaţionale ale Mării Negre. La exerciţiul din acest an participă 14 nave militare româneşti şi şase nave militare din Bulgaria, Canada, Grecia, Olanda şi Turcia, cu un total de aproximativ 2.200 de militari, care vor exersa proceduri întrunite de luptă împotriva ameninţărilor subacvatice, de suprafaţă şi aeriene, adaptate la tipologia ameninţărilor de securitate din regiunea Mării Negre.

„Scenariul exerciţiului este fictiv şi urmăreşte planificarea şi executarea unei Operaţii de Răspuns la Criză (CRO) sub mandatul unei Rezoluţii a Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (UNSC), în contextul unui mediu de securitate caracterizat prin ameninţări simetrice şi asimetrice”, se arată în comunicat.

Forţele Navale Române participă la acest exerciţiu cu două fregate, două corvete, două dragoare de mine, două nave purtătoare de rachete, două nave maritime pentru scafandri de luptă, trei remorchere maritime, un detaşament de scafandri EOD (specializaţi în lupta împotriva ameninţărilor subacvatice), două detaşamente mobile de lansare rachete şi alte nave de sprijin, precum şi structurile specializate distincte, Brigada 243 Radioelectronică şi Observare, Direcţia Hidrografică Maritimă, Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică, Centrul pentru Tehnologia Informaţiei şi Apărare Cibernetică, care vor asigura suportul specific, de la ţărm.

Forţele Aeriene Române asigură secvenţele de luptă împotriva ameninţărilor aeriene cu aeronave MIG 21 LanceR şi F-16, iar forţele navale ale Statelor Unite şi ale Turciei vor acţiona cu două aeronave de patrulare maritimă.

Forţele Terestre Române participă la exerciţiu cu un detaşament din compunerea Brigăzii 9 „Mărăşeşti”, pentru protecţia căilor de comunicaţii terestre şi a portului Constanţa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *