Începe școala. Structura anului școlar și câte vacanțe vor avea elevii

Aproximativ 2.700.000 de elevi şi preşcolari încep, luni, cursurile anului şcolar 2023-2024, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei.

Anul şcolar 2023-2024 începe la data de 11 septembrie 2023, se încheie la data de 31 august 2024 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri.

Prin excepţie, se stabilesc următoarele: pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 7 iunie 2024, iar pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 14 iunie 2024.

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri şi se încheie la data de 28 iunie 2024.

Anul şcolar care începe luni se structurează, pe intervale de cursuri şi intervale de vacanţă, astfel:

intervale de cursuri – de luni, 11 septembrie 2023, până vineri, 27 octombrie 2023;

de luni, 6 noiembrie 2023, până vineri, 22 decembrie 2023;

de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024, sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educaţiei, cu părinţii/reprezentanţii legali ai acestora şi cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităţilor de învăţământ;

de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024, sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, după caz, până vineri, 26 aprilie 2024;

de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024;

Intervalele de vacanţă sunt programate astfel:

de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023;

de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024;

o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene/al municipiului Bucureşti, în perioada 12 februarie-3 martie 2024;

de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marţi, 7 mai 2024;

de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024.

În ziua de 5 octombrie 2023 – Ziua internaţională a educaţiei şi în zilele nelucrătoare/de sărbătoare legală prevăzute de lege şi de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri.

Programul naţional „Şcoala altfel” şi Programul „Săptămâna verde” se desfăşoară în perioada 11 septembrie 2023-26 aprilie 2024, în intervale de câte 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unităţii de învăţământ. Derularea celor două programe se planifică în intervale de cursuri diferite.

Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, Adrian Marinescu, a declarat că, odată cu începerea şcolilor, ar putea creşte numărul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus şi a recomandat respectarea regulilor de igienă, iar în situaţia în care copiii prezintă simptomatologie specifică să nu fie aduşi în colectivitate.

„Începerea şcolilor, faptul că oamenii vin din concediu şi au o interacţiune mai mare şi rişti să crească numărul de infecţii, mai ales că va veni sezonul rece la un moment dat şi nu vom avea doar COVID, vom avea virusurile gripale, toate virusuri cu transmitere pe cale respiratorie. Nu contează ce fac în prima zi, contează toată perioada în care cei mici vor fi în colectivitate. Aici discutăm despre regulile de igienă, inclusiv spălatul mâinilor cu apă şi săpun. Este foarte important ca atunci când cel mic are o simptomatologie acută să nu fie adus în colectivitate. Dacă totuşi este deja acolo, să fie izolat cât se poate de repede, pentru că există riscul unor focare”, a afirmat, pentru AGERPRES, medicul Adrian Marinescu.

Potrivit acestuia, în momentul în care copilul prezintă o simptomatologie „zgomotoasă” trebuie să se ia legătura cu medicul astfel încât cel mic să fie monitorizat corect.

„În momentul în care este o simptomatologie zgomotoasă, se va lua legătura cu medicul de la şcoală dacă există, sau cu medicul de familie, sau cu un alt medic, în aşa fel încât cel mic să fie monitorizat corect. Focarele trebuie să fie rezolvate la timp, eventualele focare din punct de vedere epidemiologic, în aşa fel încât lucrurile să fie menţinute cât mai echilibrat”, a punctat medicul.

El a subliniat importanţa vaccinării antigripale, având în vedere că va veni sezonul rece cu gripă.

„Foarte important – în momentul în care vorbim de sezonul rece ar trebui să ne pregătim de această dată în mod corect cu vaccinare antigripală. Ar trebui să fie făcută undeva în octombrie, în aşa fel încât sezonul de gripă care va urma din noiembrie să fie menţinut sub control”, a explicat Adrian Marinescu.

Executivul a adoptat în şedinţa de vineri, 8 septembrie, hotărârea privind acordarea gratuităţilor la transport pentru elevi, pe parcursul anului şcolar.

Mai exact, Hotărârea de Guvern vizează transportul şi reducerile acordate pentru elevii din învăţământul preuniversitar acreditat sau autorizat, inclusiv cei înmatriculaţi în cadrul şcolilor înscrise în registrul special al unităţilor de învăţământ care funcţionează după un curriculum străin.

„Beneficiază de gratuitate la serviciile publice de transport public local, inclusiv metropolitan şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar, pentru toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului şcolar. Au fost stabilite facilităţi suplimentare la transportul elevilor, faţă de ceea ce a fost până acum. S-a introdus o nouă categorie de beneficiari la gratuitate la transport, şi anume elevii din şcolile înscrişi în registrul special al unităţilor de învăţământ preuniversitar care funcţionează după un curriculum străin. De asemenea, s-a prevăzut faptul că elevii din învăţământul preuniversitar care locuiesc şi/sau învaţă în judeţul Ilfov beneficiază de gratuitate la transportul cu metroul”, a spus ministrul Educaţiei, Ligia Deca, la Guvern.

Ministrul a menţionat că pentru transportul feroviar operatorii vor emite elevilor titluri de călătorie gratuită, pentru toate categoriile de tren clasa a II-a, pe orice relaţie de călătorie, pe perioada anului şcolar.

În ceea ce priveşte transportul cu metroul, gratuitatea se acordă pe bază de abonament lunar, pe parcursul anului şcolar, iar decontarea se efectuează din bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii.

Elevii beneficiază de gratuitate şi în cazul transportului public rutier judeţean şi interjudeţean între localitatea de domiciliu şi localitatea în care sunt şcolarizaţi.

De asemenea, Executivul a adoptat şi o hotărâre care vizează suplimentarea cu 3.000 a numărului de posturi pentru învăţământul preuniversitar.

Mai exact, este vorba despre 2.100 de posturi didactice şi 900 nedidactice.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: