Aproximativ 344.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 83.600 de mijloace de transport au efectuat duminică formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări, a informat IGPF.
Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, pe sensul de intrare în România au fost 164.800 de persoane, dintre care 13.833 de cetăţeni ucraineni. Astfel, începând cu data de 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), la nivel naţional, au intrat în România 5.995.507 cetăţeni ucraineni.
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă – punctele de trecere şi „frontiera verde” – poliţiştii de frontieră au constatat 63 de fapte ilegale (28 infracţiuni şi 35 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.
Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 32.400 lei.
Bunurile ridicate în vederea confiscării au fost în valoare de aproximativ 273.900 lei.
În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 28 de cetăţeni români din diferite motive legale.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News