Foarte multe piețe din Sectorul 1 se prezintă lamentabil, iar un proiect important privind piețe volante, cu producători locali și cu „prețuri mai bune”, nu este implementat de Primăria condusă de Clotilde Armand, a spus Adrian Oianu, consilier PNL în cadrul Consiliului Local al Sectorului 1, într-un interviu la GÂNDUL EXCLUSIV.
„Eu stau lângă Piața Amzei, dar nu pot să fac piața acolo, pentru că Piața Amzei nu mai există. Este o piață părăsită, nu a fost funcțională de când a venit doamna primar și nu e funcțională nici după trei ani. Doamna primar și-a luat mult credit pe chestia asta. A pus niște afișe pe acolo, dar în afară de asta, nu e nimic acolo. Și nu e nimeni interesat din administrația Sectorului 1 să facă funcțional acel loc. Și să vă spun ceva: era posibil să se facă ceva acolo, mai ales că era un loc nou făcut, are mule dotări (…)
Avem și Piața Matache, unde cad geamurile și nimeni nu se ocupă de asta. În Piața Aviației, au crescut buruieni și au ruginit ușile. Este un dezastru”, a mai spus Adrian Oianu.
„Ar fi prețuri mai bune și am da posibilitatea unor producători să vină ei direct”
Consilierul PNL a explicat de ce un proiect care presupune organizarea de piețe volante în Sectorul 1, cu producători locali, este tras pe dreapta de administrația Armand.
„Am făcut un proiect, pe care l-am și aprobat în Consiliu, cu piețele volante. Doamna primar nu l-a implementat niciodată, pentru că nu este al ei. Și pentru că nu vine de la ea, ci de la noi. Ar fi fost fantastic, acum, toamna, și am da posibilitatea ca să facem piețe volante peste tot, în tot sectorul. Ar fi un pic de prețuri mai bune și am da posibilitatea unor producători să vină ei direct.
Nu cred că poți să distrugi balaurul intermediarilor din piețe, dar să dăm posibilitatea unor producători să aducă produse de la noi, ar fi fantastic. Nu se întâmplă”, a precizat Adrian Oianu, la Gândul Exclusiv.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News