Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, ar putea fi eliberată din penitenciarul Târgșor, în cazul în care cererea sa de revizuire a pedepsei va fi admisă de Înalta Curte de Casație și Justiție. Marți, 12 noiembrie, magistrații ar urma să ia o decizie asupra solicitării depuse de Udrea, care speră să obțină anularea condamnării definitive de șase ani de închisoare, primită în dosarul Gala Bute.
Dacă cererea va fi acceptată, Elena Udrea va fi eliberată imediat, iar dosarul său va fi trimis pentru rejudecare, proces în urma căruia ar putea fi emisă o nouă sentință. Aceasta nu este prima încercare a fostului ministru de a obține eliberarea: o cerere similară a fost respinsă în primă instanță în decembrie anul trecut, însă Udrea a depus apel în speranța unei decizii favorabile, arată Gândul.ro
Fosta ministră a depus mai multe cereri în instanță în încercarea de a obține anularea condamnării, susținând că pedeapsa sa nu a fost corect fundamentată.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News