Skip to content
Arad Știri locale

Arad: Blocaj la Livada – primarul cere referendum și dizolvarea Consiliului

aradon.ro

Situația din Consiliul Local Livada pare să fi ajuns în impas, iar primarul a inițiat demersurile pentru un referendum local, potrivit aradon.ro.

LIVADA. La trei luni de la alegerile locale, situația este extrem de tulbure la Livada. Primarul Iosif Bimbo a demarat strângerea de semnături pentru un referendum local și se cere dizolvarea Consiliului ales pe 27 septembrie. Decizia edilului a venit după ce în Consiliu s-a format o asociere a aleșilor din opoziție, iar toate inițiativele primarului au fost respinse.

„Motivele care au stat la baza referendumului sunt blocarea continuării investițiilor în curs, cât și a celor pe fonduri europene, plus imposibilitatea de a achiziționa servicii publice, de exemplu; mentenanță la iluminatul public – avem mai multe străzi în beznă de câteva zile. Blocarea investițiilor și achizițiilor e făcută de o asociere de consilieri – Partidul Verde, PSD, PRO România și USR”, a declarat pentru Jurnal arădean/aradon.ro primarul Iosif Bimbo.

Edilul a făcut publică și lista pentru adunarea de semnături, specificând că referendumul invocat are la bază Codul Administrativ. „Motivele: blocarea continuării investițiilor începute (exemplu: canalizare, centru medical, piață, blocuri ANL, introducere gaz la grădinița cu program prelungit), servicii de internet, servicii de asistență întreținere și găzduire web UAT Livada (livada-arad.ro), servicii de contabilitate (contabilitate+casierie+taxe și impozite), program legislativ, servicii de mentenanță și asistență tehnică pentru următoarele programe: urbanism, agricol și ajutor de încălzire, servicii de mentenanță iluminat public, servicii de reparare și întreținere echipamente IT, servicii medicale generale pentru preșcolari și pentru toți elevii înscriși la Școala Gimnazială Livada”, se arată în document.

Cât despre motivele care ar sta la baza blocării acestor proiecte, primarul Bimbo a punctat: „Există un singur motiv: politic. Primarul actual să nu realizeze introducerea canalizării și nicio investiție pentru a nu mai fi ales pe viitor. Într-un cuvânt la Livada campania electorală continua mai aprig decât înainte de alegerile locale”.

Pentru ca referendumul să poată fi organizat, aproximativ 800 de locuitori ai comunei Livada ar trebui să semneze această inițiativa.

Structura din CL Livada

În urma alegerilor din 27 septembrie, primăria comunei Livada a fost câștigată de către primarul pe funcție Iosif Bimbo cu 33,14%, urmat de Dorin Ștef – PSD, 26,31%, Adrian Țolea – 25,8%, Elena Ciumpe – USR PLUS – 12,22%. În Consiliul Local au intrat 4 consilieri PNL, 3 de la PSD, 2 de la USR PLUS, 2 de la PRO România, 1 de la UDMR și 1 consilier din partea Partidului Verde.

Ce spune Codul Administrativ?

Potrivit Codului Administrativ, articolul 144, „Consiliul local poate fi dizolvat prin referendum local, organizat în condițiile legii. Referendumul se organizează ca urmare a cererii adresate în acest sens prefectului de cel puțin 25% din numărul cetățenilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ- teritorială”. În continuare se specifică: „Cheltuielile pentru organizarea referendumului local se suportă din bugetul unității administrativ-teritoriale. Referendumul local este organizat de către o comisie numită prin ordin al prefectului, compusă dintr-un reprezentant al prefectului, câte un reprezentant al primarului, al consiliului local și al consiliului județean și un judecător de la judecătoria în a cărei rază teritorială se află unitatea administrativ-teritorială în cauză. Secretariatul comisiei este asigurat de instituția prefectului. Referendumul local este valabil dacă s-au prezentat la urne cel puțin 30% din numărul total al locuitorilor cu drept de vot înscriși în Registrul electoral cu domiciliul sau reședința în unitatea administrativ-teritorială. Activitatea consiliului local încetează înainte de termen dacă s-au pronunțat în acest sens cel puțin jumătate plus unu din numărul total al voturilor valabil exprimate, iar rezultatul referendumului a fost validat în condițiile legii”.

În cazul unui referendum validat, următoarele alegeri ar urma să fie organizate „în termen de maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau, după caz, de la validarea rezultatului referendumului se organizează alegeri pentru un nou consiliu local”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *