Skip to content
Arad Știri locale

Arad: Dubă burduşită cu migranţi ilegal, interceptată. 28 de oameni erau înghesuiţi printre piese metalice

Cei 28 de migranţi sunt din Siria şi Irak şi aveau ca destinaţie vestul Europei. Alţi 5 migranţi ilegal au fost găsiţi pe un câmp, unde fuseseră abandonaţi de călăuza care le promisese că-i duce în Ungaria.

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac, din judeţul Arad, au prins 28 de cetăţeni din Siria şi Irak, ascunşi într-un microbuz cu piese metalice, care încercau să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu sprijinul unui şofer turc. Oamenii erau înghesuiţi într-un hal fără de hal într-un spaţiu minuscul, de nici 6 metri pătraţi. Alţi cinci cetăţeni din Afganistan au fost depistaţi de poliţiştii de frontieră de la SPF Turnu şi poliţişti din oraşul Pecica, când se deplasau pe jos, spre frontiera verde, către Ungaria. Ei fuseseră abandonaţi acolo de călăuza care-i taxase cu câteva sute de euro pentru a-i duce în ţara vecină.

Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Poliţiei de Frontieră, în noaptea de luni spre marţi, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru formalităţile de frontieră pe sensul de ieşire din ţară un cetăţean turc, în vârstă de 46 de ani, care conducea un microbuz înmatriculat în Germania şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, piese metalice pentru o societate din Polonia. Poliţiştii de frontieră au făcut controlul amănunţit al mijlocului de transport, iar în compartimentul marfă au fost descoperite ascunse 28 de persoane. „În cadrul verificărilor preliminare, poliţiştii de frontieră au stabilit că grupul este format din cetăţeni din Irak şi Siria, 25 de adulţi şi 3 minori, cu vârste cuprinse între 15 şi 43 ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de migranţi pentru şofer şi de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii straini”, se arată în comunicat. Şi poliţiştii de frontieră de la Turnu, judeţul Arad, în cooperare cu poliţişti de la Pecica, au reţinut cinci persoane care se deplasau pe jos, spre teritoriul Ungariei. „Cei cinci cetăţeni străini au fost preluaţi şi transportaţi la sediul Sectorului P.F. Turnu, pentru cercetări, unde s-a stabilit că sunt tineri din Afganistan cu vârste cuprinse între 17 şi 26 de ani. Aceştia au declarat că doreau să ajungă vestul Europei”,arată sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *